Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 17-21/2. (2000-2004)
C. Artă
342 Imola Kiss, Judit Erdős Transilvania, dezvoltându-se ca o mişcare puternică, mai cu seamă în arhitectură. Clădiri în acest stil se ridică la Oradea, Timişoara, Arad, Cluj, Târgu Mureş, etc. Astfel, stilul şi-a făcut simţită prezenţa şi în Satu Mare, dovedind tendinţa autorităţilor epocii de a ţine pas cu noua arhitectură. Este ciudat cu atât mai mult cu cât oraşul de pe Someş, respectiv majoritatea cetăţenilor lui, nu de puţine ori s-au arătat destul de conservatori în receptarea noului, erijându-se chiar în păstrători severi ai tradiţiilor. Prilejul înnoirii arhitectonice a centrului sătmărean s-a ivit la sfârşitul secolului trecut, odată cu dispariţia clădirii vechii primării, numită de localnici "Casa cu turn" (fig. 1), vechea primărie construită în anul 1777, în stil baroc transilvănean, nefiind considerată monument de arhitectură (după aprecierile contemporanilor). Preşedintele de atunci al Comisiei Monumentelor de Arhitectură, Schulek Frigyes, şi-a dat acordul pentru demolarea ei3. Problema destinaţiei noii clădiri ce urma a fi ridicată a produs numeroase discuţii pro şi contra în rândul edililor oraşului. O parte a autorităţilor doreau construirea unei clădiri de locuinţe ce urmau a fi date în chirie sau a unui bazar, obiective ce ar fi adus profituri considerabile oraşului; alţii, printre care şi primarul de atunci al oraşului Satu Mare, Herman Mihály, adeptul înnoirii, propunea construirea unui hotel modern. Acest hotel urma să găzduiască o cafenea, un restaurant, o imensă sală de protocol, deci un complex arhitectonic, care ar fi putut servi drept focar de cultură, corespunzând dezideratelor culturale moderne4. In urma unor dispute crâncene s-a dat câştig de cauză grupării reprezentate de primarul Herman Mihály, astfel că oraşul Satu Mare, în vara anului 1897, a organizat un concurs pentru conceperea unor proiecte de edificii în vederea ridicării unui complex arhitectonic ce urma să satisfacă exigenţele destul de înalte ale comanditarilor. S-a dat mână liberă arhitecţilor participanţi la concurs, condiţia cerută fiind ca proiectele executate să se întindă pe o suprafaţă de cca. 300 m pătraţi. Suma disponibilă era de 200.000 de forinţi. In urma acestui concurs au fost prezentate un număr de 11 proiecte, care au fost evaluate de Comisia de arhitectură din Budapesta, ele atingând un nivel ridicat, unele chiar cu o valoare artistică excepţională, (xxx, 1898, 75) Preşedintele acestei comisii, Pecz Samu, a votat pentru proiectul conceput de arhitecţii Bálint Zoltán şi Frommer (numit şi Jámbor) Lajos,_ambii elevi, demni urmaşi ai reputatului arhitect Lechner Ödön (1845-1914). Personalitate marcantă, promotorul noului stil sezession, Lechner Ödön a fost un arhitect de reputaţie internaţională, care, în urma unor împătimite căutări pe tărâmul arhitecturii populare, a dat clădirilor sale un aspect aparte, utilizând ornamentica florală, în special (de obicei, executată din faianţă colorată), accentuând influenţele neorenascentiste şi orientale ale acestora, prezentându-le într-o concepţie cu totul originală, eliberată de servitutile istoricismului. Edificiile proiectate de Lechner, (de exemplu, clădirea Muzeului de arte decorative din Budapesta), deseori cu un aspect viu colorat, des controversate nu numai de contemporani, dar şi de urmaşi, au rămas şi vor rămâne mărturii incontestabile ale unei epoci pline de căutări febrile ale noului şi originalităţii. Cei doi proiectanţi ai complexului sătmărean în discuţie, Bálint Zoltán şi Frommer Lajos (acesta din urmă întâlnit în bibliografie mai mult sub numele de Jámbor Lajos), continuatori remarcabili ai stilului sezession cu amprente populare (stil specific lui Lechner), au colaborat o perioadă îndelungată cu acesta. Bálint Zoltán (1871-1939), absolvent al Politehnicii din Budapesta, Facultatea de arhitectură, a întreprins mai multe călătorii de studii în Europa. Activitatea sa de arhitect este strâns legată de cea a lui Jámbor (Frommer) Lajos (1869-1955). Acesta, la rândul său, tot absolvent al facultăţii de arhitectură din Budapesta, a cutreierat şi el Europa, având ocazia, datorită talentului său promiţător, să colaboreze cu vestitul arhitect de talie europeană al vremii, Alpár Ignác (1855-1928), autor al clădirii Muzeului Agriculturii din Budapesta, primăriilor din Sighişoara şi Cluj, etc., de la care Jámbor şi-a însuşit şi respectul pentru stilurile clasice anterioare. în anul 1897, cei doi tineri talentaţi, Bálint şi Jámbor, deschid un birou de arhitectură. In felul acesta iau naştere lucrări comune de un înalt nivel artistic, ca de pildă: clădirea Ministerului de externe din Budapesta, pavilionul maghiar din cadrul expoziţiei universale de la Paris din 1900, prefectura din Debreţin, complexul arhitectonic (actualmente „Minerul”) din Baia Mare (1908), biserica romano-catolică (1903) şi teatrul (1910) din acest oraş5. Realizarea hotelului „Dacia” din Satu Mare, tot o lucrare comună a celor doi arhitecţi, a ridicat numeroase probleme legate de amplasarea clădirii, datorită faptului că spaţiul care i-a fost destinat era relativ redus. Analizând planul clădirii, observăm că are forma unui patrulater neregulat, cu unele excrescenţe pe laturi şi extremităţi, desfaşurându-se pe o suprafaţă de 300 m.p. Clădirea, realizată în anul 1902, este compusă din: parter, etajul I şi etajui II, structura interioară a întregului complex fiind subordonată spaţiului. 3 Samu Borovszky, 1908, p. 304. 4 Gyula Tankóczi, 1938, p. 133. 5 János Gerle, Attila Kovács, Imre Makovecz, 1990, p. 25.
