Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 17-21/2. (2000-2004)
A. Istorie
Aspecte ale căsătoriei în Ţara Oaşului (satul Moişeni, 1900-1950) 107 1900-1909 1910-1919 1920-1929 1930-1939 1940-1949 Vârsta la care tinerii se puteau căsători era influenţată şi de mentalitatea comunităţii. In general, pentru fete, vârsta optimă pentru încheierea căsătoriei era considerată între 15-20 de ani, în timp ce pentru bărbaţi între 18-30 de ani. Aceastea au fost şi intervalele de vârstă în care s-au înscris tinerii cununaţi de către preot în biserica din Moişeni, după cum se poate constata din tabelul de mai sus. Se poate afirma că vârsta de căsătorie a femeilor a scăzut, treptat, după 1940, situându-se pentru prima dată sub 20 de ani. Variaţiile de vârstă medie s-au manifestat mai ales la bărbaţi, mult mai sensibili la influenţa conjuncturii economice şi politice a ţării: războiul din 1914-1918 şi apoi cel din 1940-1944, criza economică ce a afectat mai mult bărbaţii care au participat direct la viaţa socială. Vârsta medie, oarecum ridicată, pentru căsătoria bărbaţilor se explică şi prin faptul că ei nu puteau închega în mod normal o familie decât după terminarea serviciului militar. în perioada monarhiei austroungare, serviciul militar avea o durată variabilă care putea ajunge până la 10 ani. în ceea ce priveşte diferenţa de vârstă dintre miri, pentru un interval de 10 ani, s-au întâlnit următoarele situaţii: soţul este mai în vârstă decât soţia, au aceeaşi vârstă, soţia este mai în vârstă. O primă constatare de ordin general, valabilă pentru toată perioada studiată este următoarea: este o excepţie ca membrii cuplului să aibă aceeaşi vârstă. Cercetând deceniu cu deceniu, se pot trage următoare concluzii: pentru 1900-1909, din 73 de căsătorii, în 64 din cazuri (85%) soţul este mai bătrân decât soţia. Această diferenţă poate fi de 11, chiar de 26 de ani, dar în cea mai mare parte se situează în intervalul de 4-9 ani; pentru 1910-1919, din 94 de căsătorii, în 77 de cazuri (82%) bărbatul este mai în vârstă şi în 13 cazuri (14%) soţia are mai mulţi ani decât soţul. în acest din urmă caz, femeia este mai mare cu doar unul sau doi ani. în patru cazuri (4%) soţii au aceeaşi vârstă; pentru 1920-1929, din 92 de căsătorii, în 73 de cazuri (80 %) soţul este mai în vârstă decât soţia, iar aceasta din urmă doar în 14 situaţii (15%). în cinci cazuri (5%) soţii au aceeaşi vârstă; pentru 1930-1939, din 99 de căsătorii, în 90 din cazuri (91 %) soţul este mai în vârstă, iar doar în 9 cazuri (9 %) soţia este mai în vârstă; pentru 1940-1949: din 82 de cazuri de căsătorii, în 69 din cazuri (84%) soţul este mai în vârstă, iar în 10 soţia (12%). în 3 situaţii (4%), soţii au vârste egale. Trebuie remarcat că proporţia căsătoriilor în care soţul este cu 11 ani mai mare decât soda este foarte mare. î Se poate concluziona că, la majoritatea cuplurilor, soţul este mai în vârstă decât soţia, iar diferenţa de vârstă variază de la 2 la 11 ani (vezi tabelul de mai jos). în societatea tradiţională, partenerii de viaţă se alegeau din cadrul aceleeaşi categorii sociale. Mezalianţele erau aspru sancţionate. Aceeaşi situaţie se înregistra şi în cazul în care partenerul era adus dintr-o altă comunitate deoarece astfel se reduceau şansele unui membru din comunitatea respectivă să-şi realizeze o familie. în societatea rurală transilvăneană se remarcă un fenomen de endogamie foarte puternic. In mod obişnuit, 2/3 din căsătorii se realizau între membrii aceleiaşi comunităţi şi numai 1/3 îşi aducea partenerul sau partenera din zonele învecinate, situate pe circumferinţa unui cerc cu raza de 15-20 km. Căsătoriile cu parteneri din localităţile învecinate sunt excepţii 100 80 60 40 20 0 D cazuri în care bărbatul este mai în vârstă M cazuri în care femeia este mai în vârstă cazuri in care soţii au aceaşi 1900-1909 1910-1919 1920-1929 ! 1930-1939 4 m.
