Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 17-21/2. (2000-2004)
A. Istorie
106 Paula Virág bărbaţi/ 189 femei (vezi graficul alăturat). Sunt relativ puţine cazuri de văduvie (17 văduvi; 34 văduve). Există un singur cuplu care a recurs la divorţ, aceasta explicându-se şi prin faptul că biserica greco-catolică, ai cărei enoriaşi erau majoritatea locuitorilor satului în cauză, nu accepta această cale de destrămare a căsniciei. Pornind de la aceste considerente de ordin general privind localititatea Moişeni, putem înţelege mai bine elementele esenţiale ale modului de formare a familiei, elemente care sunt reprezentate de: motivarea căsătoriei, scopul ei, criterii de alegere a partenerilor, perioada de încheiere a căsătoriei etc. Fiind un produs al sistemului social, familia se dezvoltă şi evoluează în raport cu transformările societăţii, iată de ce, studiind numărul şi evoluţia căsătoriilor întâlnim diferenţe vizibile de la o perioadă la alta. Vom expune, în continuare, doar câteva aprecieri pe marginea mişcării sezoniere a căsătoriilor, precum şi consideraţii privind vârsta şi statutul civil al celor care se căsătoresc. Intervalul în care este permisă organizarea de cununii şi, respectiv, nunţi este stabilită de comandamente religioase, care interzic nunta pe parcursul a câtorva perioade ale anului, şi anume: postul Paştelui, adică timp de 40 de zile înainte de sărbătoarea învierii lui Iisus Hristos; săptămâna imediat următoare acestui mare praznic, numită şi “săptămâna luminată”; postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel de la sfârşitul lunii iunie, postul Sfântei Mării (1-15 august); postul Crăciunului şi perioada de sărbători din jurai Anului Nou, adică de la mijlocul lunii noiembrie până în 6 ianuarie, ziua Epiphaniei. La toate acestea, se mai adaugă şi alte sărbători ale bisericii: Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena (21 mai), Duminica Rusaliilor, Tăierea Capului Sfântului loan Botezătorul (29 august), Înălţarea Sfintei Cruci (14 septembrie). De asemenea, nu se pot celebra nunţi în zilele de miercuri şi vineri de pe tot parcursul anului, acestea fiind zile de post. Pe lângă aceste intervale de interdicţie, în cazul localităţii Moişeni se evită a se celebra căsătorii şi în perioada “Alesului”, care durează mai multe zile şi care mobilizează bărbaţii şi femeile care nu mai sunt, deci, disponibili pentru nuntă, şi de “Sâmbra Oilor”, ce se desfăşoară într-o duminică şi la care ţăranii ţin să fie prezenţi2. Deşi nu există interdicţii din partea Bisericii, în anumite perioade este dificil să organizezi nunţi datorită muncii câmpului, care nu lasă momente de răgaz pentru un astfel de eveniment. Astfel, cea mai mare parte a ţăranilor din Moişeni, şi nu numai, preferă organizarea nunţilor atunci când activităţile agricole sunt mai puţin intense şi nici o interdicţie religioasă nu opreşte acest lucru: toamna, dar şi iarna după Epiphanie. Studiul registrelor parohiale, din 1896 până la mijlocul secolului XX, confirmă următoarele: februarie şi noiembrie sunt cele două luni privilegiate pentru căsătorii. Pe parcursul acestora s-au totalizat mai mult de jumătate din căsătoriile pentru anii 1896-1899 (53,8%), 1900-1909 (53,9%)3. S-au mai organizat nunţi şi în jurul Rusaliilor sau în luna iulie, însă numărul lor este scăzut. Pentru a înţelege mai bine de ce cel mai mare număr de nunţi este în perioada care urmează postului de la sfârşit de an, în special în luna februarie şi nu ianuarie, trebuie subliniat faptul că este necesar să existe o distanţă de numai 3 săptămâni între cererea în căsătorie şi nuntă. în consecinţă, dacă se face cererea în ianuarie, nunta are loc 3 săptămâni mai târziu, deci în februarie4. Perioada aleasă pentru derularea ceremoniei, care durează, în mod obligatoriu, 3 zile, este joia, lunea sau sâmbăta, mai rar duminica. Niciodată nu este aleasă miercurea sau vinerea, care sunt zile de post. Marţea este, de asemenea, evitată, ca fiind zi nefastă în care nu este bine să se organizeze căsătorii, clăci, călătorii. Intervalul de 3 săptămâni existent între cererea în căsătorie şi nuntă este determinat şi de faptul că atât legislaţia civilă, cât şi cea religioasă prevedeau “publicarea” căsătoriei sau înfăptuirea vestirilor, ce trebuiau să se facă în 3 duminici sau sărbători consecutive, în biserica din localitatea unde domiciliau tinerii. Dacă unul dintre ei trăia în altă parohie, se impunea efectuarea celor 3 strigări în ambele parohii. Vestirile trebuiau să conţină numele şi prenumele, locul de naştere, domiciliul şi starea civilă a celor doi miri. Se solicita tuturor celor care cunoşteau vreo piedică legală la respectiva căsătorie să o facă publică5. Un alt aspect interesant este vârsta la care tinerii făceau pasul esenţial spre închegarea unei familii. 2 Ibidem, p. 87. 3 Ibidem, p. 87. 4 Ibidem, p. 87. 5 Sorina Paula Bolovan, Vamilia in satul românesc din Transilvania, în „Centrul de Studii Transilvane”, Fundaţia Culturală Română, Cluj Napoca 1999, p. 84.
