Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 15-16. (1998-1999)
Istorie
342 Sorin Hendea documentele de arhivă cercetate89. Prin asemenea gen de acţiuni adoptate de Parlamentul maghiar se intensifică presiunile asupra şcolilor confesionale ortodoxe, în vederea transformării lor în şcoli de stat. împotriva acestei tendinţe se va ridica acelaşi V. Mangra, criticând tendinţa de statificare a şcolilor, cerând preoţilor şi învăţătorilor să explice poporului faptul că "statificarea şcoalelor nu are de consecinţă nici un fel de uşorare a poporului", aceasta cu atât mai mult cu cât aplicarea acestor măsuri ar însemna "că toate averile nemişcătoare ... cum sunt, edificiile şcolare, locuinţele învăţătoreşti, clădirile laterale, intravilanele, grădinile şi pământurile şcolare să fie cedate statului cu drept de proprietate, sau cu drept de folosinţă pe vecie"90. Teama vicarului este îndreptăţită şi, în scurt timp, se vor resimţi şi efectele acestei politici promovate de guvernul maghiar. Surse documentare inedite vin să întărească convingerile lui Vasile Mangra. Ne oprim deocamdată, la Raportul cu nr. 560/1914, prin care se aduce la cunoştinţă "Venerabilului Consistor" faptul că, în mai multe parohii "averile şcolare nu sunt transcrise pe biserică". Acest lucra a făcut posibilă transferarea averilor şcolare confesionale ortodoxe române din unele localităţi în patrimoniul unor şcoli comunale de stat: "Averile şcolare din Rotăceşti - Ojeşti - înfiinţându-se în comună şcoală comunală cu 1. de propunere maghiară, averea şcoalei confesionale a trecut la cea comunală, tot aşa: în Ceişoara, Cârpeşti, Topa de sus, Făureşti şi Nanhidişel... "9I. Aceasta constituie un exemplu categoric al politicii şcolare promovate de Budapesta vis-â-vis de şcolile nemaghiare din Regat. Este absolut fundamental să vedem care era numărul de şcoli din Protopopiatul Beiuş în preajma izbucnirii războiului mondial, care era gradul de participare a tineretului la prelegerile şcolare şi în ce stare se găseau aşezămintele culturale româneşti la acea dată. Documentele pe care le avem la dispoziţie, parte din ele deja amintite, pun în lumină o situaţie deloc îmbucurătoare, dar care reprezintă realitatea înregistrată la finele anului şcolar 1913/191492. Conform datelor de arhivă analizate rezultă faptul că în cele 55 de parohii ale Protopopiatului Beiuş existau doar 35 de şcoli, frecventate de 1276 tineri, cu vârsta între 6 şi 12 ani, din cei 5271 obligaţi a frecventa prelegerile şi de către 292 tineri, cu vârsta cuprinsă între 13 şi 15 ani din cei 822 obligaţi la frecvenţa şcolară. Putem, de asemenea, constata faptul că încă înainte de izbucnirea războiului şcolile confesionale ortodoxe se confruntau cu o acută penurie de învăţători calificaţi, fiind şi acesta un indiciu clar al frecvenţei reduse a tinerilor la prelegerile şcolare. Frecvenţa şcolară de până la 1914 şi greutăţile extraordinare cu care se va confrunta fenomenul educaţional după 1914, pe parcursul perioadei acestui prim război mondial, a avut ca rezultat creşterea numerică a analfabeţilor, proveniţi îndeosebi din rândul populaţiei ortodoxe româneşti93. în anul 1914, la izbucnirea primului război mondial, învăţământul românesc era slab reprezentat. Situaţia era neplăcută pentru românii care doreau să iasă din "întunericur în care au fost ţinuţi atâtea sute de ani. Rolul esenţial în acest scop nobil a revenit şcolilor poporale, ortodoxe şi unite, care, "deşi modeste, cu dascăli retribuiţi în mod S9D.J.B.A.Nfond Protopopiatul ortodox Beiuş, inv. 1057, dos. 125 a, f. 18; 90Ibidem, f. 22; 91Ibidem, dos. 128, f. 32 nIbidem, dos. 129, f. 403-408; 93Sorin Vasile Hendea, Rolul manualelor şcolare şi al bibliotecilor româneşti in combaterea analfabetismului în satele din Protopopiatul ortodox Beiuş (1910- 1915 studiu aflat sub tipar la Arhiva Românească.
