Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 15-16. (1998-1999)
Istorie
336 Sorin Hendea unitar şi independent. Ca atare, această activitate propagandistică se impunea îndeosebi în teritoriile româneşti care se gaseau în momentul izbucnirii primului război mondial sub ocupaţia vremelnică a unor imperii situate în imediata vecinătate a spaţiului românesc. Primul obiectiv formulat de liderii politici ai vremii, de cercurile politice conducătoare şi de opinia publică românească, în august 1914, odată cu izbucnirea războiului mondial a fost acela al realizării deplinei unităţi teritoriale a românilor. Condiţiile vitrege cu care s-a confruntat România la 1914, unele obligaţii politice mai vechi, dar care atunci nu mai corespundeau aspiraţiilor naţionale60, precum şi inspirata politică promovată de liderul liberal Ionel I. C. Brătianu, au făcut posibilă menţinerea României în afara evenimentelor militare până în anii 1916. Neutralitatea adoptată pe moment nu putea însă rezolva aspiraţiile de unitate naţională a românilor, lucru care nu a scăpat din vedere nici cercurilor politice conducătoare în acel moment, după cum aprecia la acea dată şi istoricul A.D. Xenopol: "a rămâne neutrali până la sfârşit înseamnă a face o politică de iepuri. A lăsa să treacă acest moment, unicul pe care istoria ni-1 pune la îndemână, pentru a ne rotunji statul cu răşchiratul nostru neam, este a ne arăta nevrednici de a ne număra printre popoare; căci un popor trăieşte doar nu numai ca să mănânce de azi pe mâine, ci ca să îndeplinească un ideal pe pământ, şi mai mare şi mai îndreptăţit ca acel al poporului român e greu de întâlnit pe lume"61. Omul politic Take Ionescu credea în victoria Antantei, alături de care - considera el în iulie 1915 - ar trebui să lupte şi România, militând în discursurile sale pentru aderarea României la acest bloc militar. Opţiunea lui era motivată dacă ţinem cont de cuvintele pe care le-a rostit în timpul mitingului desfăşurat la 28 iunie/11 iulie 1915 în sala "Dacia" din Bucureşti: "Dacă însă ne-am închipui noi că (aliaţii - n. n.) învingând fără noi vor învinge pentru noi, ar trebui să fim adevăraţi nebuni. Victoria lor fără noi poate să ne scape viaţa materială de astăzi, nu ne poate însă scăpa nici viaţa noastră morală, nici drepturile generaţiilor noastre viitoare"62. Fermitatea şi clarviziunea omului politic Take Ionescu, cunoscut ca fiind un devotat filo-francez, au fost apreciate la acea dată, cu atât mai mult cu cât aproape întreg spectrul politic românesc şi întreaga opinie publică din România militau pentru promovarea războiului de reîntregire naţională. Cu toate acestea încă nu sosise momentul potrivit angajării României în acest război. Consider ca fiind important de menţionat şi faptul că ambele blocuri militare angajate în acest război devastator şi-au intensificat tot mai mult demersurile diplomatice, menite a atrage România într-o sferă sau alta a intereselor lor militare. In această ordine de idei, amintim acele acţiuni diplomatice venite din partea cercurilor conducătoare de la Budapesta, şi care, la insistenţele Germaniei wilhelmiene, vor promite tocmai îmbunătăţirea condiţiei românilor din teritoriile româneşti ocupate de Austro-Ungaria. Semnificativă, în acest sens, este scrisoarea trimisă de Tisza István mitropolitului loan Metianu, la 22 septembrie 1914. Prin aceasta se promitea satisfacerea unor revendicări româneşti pe plan naţional-politic, cultural şi economic: "Poate fi avută în vedere - scria el - o reformă a legii şcolare, care să aibă în vedere dorinţele concetăţenilor noştri nemaghiari referitoare la şcolile confesionale. Mai putem asigura, prin dispoziţiuni 60 Amintim, în acest sens, tratatul încheiat de România cu Puterile Centrale la 1883, care cuprindea şi o clauză secretă privind participarea României la război alături de Germania. întrucât din acest bloc militar făcea parte şi Austro-Ungaria, care stăpânea o serie de teritorii româneşti, idealurile României nu puteau fi realizate printr-o participare la război alături de Puterile Centrale. 61 ***România in anii primului război mondial, Editura Militară, Bucureşti, 1987, voi. I, p. 84-85 62Ibidem, p. 91
