Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 15-16. (1998-1999)
Istorie
Constatăm cu regret, la un secol şi jumătate de la derularea evenimentelor revoluţionare paşoptiste că, spre deosebire de Transilvania istorică, nu ne putem permite, nici în ziua de azi, o imagine cât de cât relevantă vis-â-vis de cele petrecute în comitatele vestice. Istoricii unguri au abordat chestiunea în cauză cu mai multă tenacitate şi consecvenţă, de pe poziţii oarecum fireşti, de partizanat, etalând îndeosebi reacţiile şi atitudinea clasei sociale avute şi a autorităţilor politico-administrative ale vremii, neîndoielnic înregimentate cauzei revoluţiei ungare. Mai puţin e reflectată atitudinea segmentelor sociale de rând, a populaţiei rurale mai ales, abia atunci ieşită din chingile servituţii feudale sub imperiul legilor din martie 1848. în această literatură de specialitate atitudinea şi poziţia populaţiei româneşti sunt şi mai puţin regăsibile, eventual doar în măsura în care ea s-a pus de-a curmezişul revoluţiei ungare şi a idealurilor promovate de aceasta, unele în contradicţie flagrantă cu aspiraţiile legitime ale românilor. Era şi este în continuare de datoria istoricilor români de a surmonta acest handicap. Au fost publicate sporadic ediţii de documente , o serie de studii şi articole pe această temă, dar care, iară a minimaliza valoarea lor, suferă de o coerenţă a desfăşurărilor şi profunzime. O atare stare de lucruri e valabilă, mai ales, pentru zona Sătmarului, unde elucidarea evenimentelor, poate cu excepţia revoltei de la Medieşu Aurit, constituie încă un deziderat istoriografie absolut necesar. Acest lucru reclamă investigaţii serioase în fondurile arhivistice. După înăbuşirea revoluţiei, guvernul austriac a dispus ca toate documentele privitoare la hotărârile şi dispoziţiile guvernului revoluţionar ungar să fie distruse. Primaml de atunci al oraşului Satu Mare, Gyene Károly, doar a barat textele în cauză, cuprinse în protocoale, ele putând fi reconstituite1. Pe de altă parte, circulara din 16 septembrie 1849 a lui Józsa Péter, comisarul imperial al districtului Oradea, care îngloba din punct de vedere administrativ şi comitatul Satu Mare, prevedea în mod expres ca"toate documentele din arhivele parohiale, privitoare la rânduielile nelegiuite emise de Cârma revoluţionară, să fie îndepărtate, tăiate sau arse"2. Investigaţia e limitată, prin urmare, la acea bază documentară ce a supravieţuit sau strecurat prin foarfecele unei cenzuri extrem de severe. Ţinând cont de sursele edite ca şi de unele inedite, depistate pe parcursul anilor în fondurile documentare cercetate, ne propunem doar punctarea câtorva considerate de natură să configureze, cu aproximaţie, problematica şi desfăşurările din zona de nord-vest a ţării. Primul document destinat Sătmarului a fost emis la Buda, în 16 martie 1848, purtând semnătura contelui Zichy Ferenc, vicepreşedintele Consiliului Locotenenţial Regal Ungar, cuprinzând instmeţiuni menite să reglementeze activitatea presei, în sensul unei sporite toleranţe, în ideea prevenirii agitaţiilor şi tulburărilor3. La 19 martie 1848, deputatul sătmărean Kende Zsigmond scria din Pojon(Bratislava), stărilor şi ordinelor din comitat, să înfiinţeze de urgenţă gărzi civile pentru menţinerea ordinii, chiar dacă acest lucru nu era încă reglementat legislativ.4 Consideraţii privind manifestările paşoptiste din zona Sătmarului Bujor Dulgău 1 Borovszky Samu, Szatmár-Németi, Budapest, f.a., p.263. 2 Arh.Nat. Satu Mare, Colecţia de documente ale instituţiilor ecleziastice, dosar nr.312, fila57. 1 Arh.Nat.Cluj, fond Prefectura Judeţului Satu Mare. Acte administrative, nr. 1202/1848. 4 Arh.Nat.Cluj, fond Prefectura Judeţului Satu Mare. Acta publico-politicorum, fasc.122, nr.80/1848. SATU MARE. STUDII ŞI COMUNICĂRI, XV-XVI, 1998-1999.
