Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 14. (1997)

Istorie

Dorin Dărăban Acţiunea de ridicare şi deportare a etnicilor germani din România s-a făcut începând cu luna ianuarie 1945. Aproape în fiecare zi a lunii ianuarie se pot reconstitui, pe baza surselor arhivistice, astfel de acţiuni. Comisiile de deportare au dat dovadă de zel fără precedent în ridicarea şi concentrarea şvabilor sătmăreni, zel explicabil prin faptul că erau inspirate şi conduse de sovietici, animaţi de o ideologie comunistă, indiferenţi faţă de sărbătorile creştine. Ridicarea şi concentrarea şvabilor este o parte integrantă a procesului de mobilizare a etnicilor germani din România. între 1-31 ianuarie 1945 se poate evidenţia sau reconstitui calendarul şi ritmul deportărilor. La 18 ianuarie 1945 este dat publicităţii comunicatul Preşedinţiei Consiliului de Miniştri, în care se arată următoarele: "se aduce la cunoştinţa populaţiei de origine etnică germană, că vor fi ridicaţi din ordinul înalt Comandamentului sovietic, pentru a fi duşi în locurile unde se simte nevoia de braţe de muncă. Se vor ridica următoarele categorii de cetăţeni: bărbaţii de la 17-45 de ani şi femeile între 18-30 de ani, în afară de cele care au copii sub un an. După ce ajung la locul de destinaţie, familiile vor fi încunoştiinţate şi autorizate să scrie şi să le trimită pachete. Ridicarea are un caracter provizoriu întrucât este dată de nevoile de muncă pentru necesităţile războiului".1 La 9 februarie 1945 este dat publicităţii un nou comunicat în care se arată următoarele:" se răspândesc tot felul de versiuni de către indivizi interesaţi, care au găsit cu acest prilej un mijloc de afaceri necinstite. Nu s-a schimbat nimic din precedentul comunicat. Nu este vorba de o nouă ridicare, lumea să stea liniştită. Toţi cei care răspândesc ştiri alarmante sau pretind că au posibilitatea să facă intervenţii în scop de exceptare a unora din cei care sunt în categoria celor care urmează să fie ridicaţi nu sunt decât indivizi necinstiţi care caută să extorcheze pe cei naivi. Să nu li se dea crezare şi să se ceară arestarea lor.1 2" Ca efect al notei nr.75 a Comisiei Aliate adresată Primului Ministru privind internarea supuşilor germani şi maghiari, Ministerul Afacerilor Interne dă ordinul 32137 către Inspectoratele Regionale de Poliţie, la 31 decembrie 1945 în care se arată că de la primirea ordinului de ridicare, operaţia se va executa în 3 faze: adunarea pe chesturi conform tabelelor întocmite şi vârstelor fixate în ordinul alăturat, transportul lor şi al efectelor cu mijloace proprii sau plătite de ei până la cel mai apropriat lagăr, unde sunt adunaţi de către inspectorii de jandarmi, predarea celor de pe teritoriul urban de către organele de poliţie către cele ale jandarmeriei, încheierea de procese verbale şi cu certificarea ambelor organe pe tabele nominale. La 2 noiembrie 1944 Comisia Română a transmis un răspuns la nota 75 din 31 octombrie 1944 a Comisiei Aliate, în care se arată că : "s-au făcut excepţii de la internarea supuşilor germani în ceea ce priveşte bătrânii peste 60 de ani, paşaportarii germani de origine cehă şi polonă, cetăţenii necesari întreprinderilor unde funcţionau". Se mai arată că nici un funcţionar al statului nu a sabotat îndeplinirea obligaţiilor luate prin art. 2 al Convenţiei. Datele cerute asupra tuturor supuşilor români de origine etnică germană şi maghiară necesită o lucrare într-un termen foarte foarte lung şi nu se poate prezenta la termenul cerut.3 La 6 ianuarie 1945 Comisia Aliată trimite ordinul nr.031 către Consiliul de Miniştri privind mobilizarea pentru lucru a locuitorilor germani. în ordin se specifică că în perioada 10-20 ianuarie 1945 să fie mobilizaţi la muncă toţi cei apţi indiferent de cetăţenia lor. Femeile care au copii sub 1 an să fie exceptate. Cei mobilizaţi să aibă asupra lor îmbrăcăminte de iarnă, bocanci, cămăşi, lenjerie de pat, cuţit şi furculiţă, obiecte sanitare, Acţiunea de deportare a şvabilor sătmăreni -1945 1 Dreptatea - 18 ianuarie 1945, Comunicatul Preşedintelui Cons.de Min. 2 România liberă- 9 februarie 1945, idem. 3 Baier, Hannelore - Deportarea etnicilor germani din Romania, 1994, pag.35

Next

/
Oldalképek
Tartalom