Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 13. (1996)
Arheologie
ARHEOLOGIE Consideraţii privind un posibil atelier neo-eneolitic de prelucrat piese mici de obsidian de la Tăşad (jud. Bihor) Speranţa Pop Aşezarea cercetată este situată la 3 km. sud-estde satul Tăşad (comuna Drăgeşti, jud. Bihor), la locul numit „Cetăţaua“. Ea ocupă aproape în întregime platoul superior al unui deal din zona colinară a versanţilor vestici ai Munţilor Pădurea Craiului. „Cetăţaua" se întinde pe o suprafaţă de circa două hectare. Culmile Tăşadului au aspect de dealuri piemontane, atingând înălţimea de 250-350 metri; formează cumpăna de ape dintre bazinele hidrografice ale Crişului Repede şi Crişului Negru1. Văile ce înconjoară dealul pe trei din laturi, pantele relativ abrupte, înălţimea mare şi poziţia dominantă a „Cetăţuii" fac din acesta o fortăreaţă naturală cu o poziţie strategică excelentă. Săpăturile arheologice2 au demonstrat că locuirea acestui platou începe încă din epoca neolitică şi merge până în sec. I. î.e.n. - I. e.n.. Materialul cules e extrem de fragmentar şi dă posibilitatea reconstituirii unui număr infim de forme întregi (probabil datorită utilizării platoului ca zonă agricolă în Evul Mediu; s-a constatat, de altfel, că tocmai din acest motiv straturile de cultură sunt amestecate). Săpăturile sistematice au scos la iveală un foarte bogat material ceramic; specific pentru nivelul neoeneolitic sunt torţile aparţinând recipientelor tip „oală de lapte", precum şi butonii perforaţi (vezi fig. 2-4). Descoperiri de acelaşi tip s-au mai făcut la Bucovăţ, Biharea, Suplacu de Barcău, Pişcolt- SMA. Pe baza ceramicii încadrăm atelierul în nivelul neoeneolitic, respectiv fază târzie a neoeneoliticului mijlociu cu trecere spre neoeneoliticul târziu. Se observă o mare asemănare cu piese descoperite la Pişcolt (Pişcolt - faza târzie?), însă e posibil să existe o influenţă Bucovăţ (?). în cadrul săpăturilor din 1994 şi 1995 s-a constatat că în zona centrală a platoului „Cetăţaua“ există o concentrare de lame şi aşchii de obsidian (fig. 1), provenind din trei surse de materie primă3: A. Obsidian semitransparent fumuriu - provine din sursă greu de precizat (sudică) ce ar corespunde nivelului neolitic (butoni găuriţi). Aspectul fumuriu e dat de prezenţa unor benzi mai închise la culoare faţă de fondul rocii. Aceste benzi sunt neomogene ca intensitate coloristică. B. Obsidian nearu - prezintă microbenzi fumurii, de provenienţă pare-se din insula Melos. Originea sa sudică ar putea indica nivelul târziu neolitic şi nivelul timpuriu eneolitic - în speţă vasele cu torţi unghiulare (I). C. Obsidian de tio Călinesti-Oas - se prezintă sub formă de culoare neagră. Pe suprafaţa expusă la eroziune apar cercuri multiple sau semicercuri concentrice. Roca are culoarea neagră spre gri-închis şi are aspectul unei alternanţe de benzi cenuşii. Se pare că se folosea o sursă din Munţii Oaş-Tokay (depunerile de la Homorodul de Sus, jud. Satu Mare, Galoşpetreu, Văşad, Cubulcut - jud. Bihor par a indica această sursă). Ar mai putea exista însă şi o altă sursă: Valea Roşie, în Munţii Piatra Craiului, cum par a indica descoperirile de la Suncuiuş-Bihor. în cazul Tăşadului e foarte probabil să avem de-a face cu vestigiile unui atelier de lucrat, din lame de obsidian a vârfurilor de săgeţi (unele cu marginile retuşate) pentru vânarea animalelor (mici şi iuţi) şi a păsărilor din zona piemontană vestică a Munţilor Pădurea Craiului. Resturile de prelucrare-nuclee, aşchii, denotă faptul că piesele erau
