Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 13. (1996)
Istorie
120 această biserică am putut afla că mormintele din biserică au rămas intacte până la cel de al ll-lea război mondial, când biserica, în timpul asediului Budapestei (1944- 45) a fost greu lovită, ceea ce a afectat şi cripta Ca urmare, în cursul reconstrucţiei bisericii osemintele nenominalizate au fost strânse şi depuse într-un mormânt comun în cimitirul parohial® Documentele întocmite cu ocazia gestiunii lăsământuiui rămas de pe urma lui Samuil Micu-Clain oferă o anumită lumină asupra condiţiilor lui de viaţă din ultima perioadă a activităţii. Este neîndoielnic că lăsământui lui a fost redus, lipsind obiectele de valoare sau o sumă de bani, ceea ce se explică prin statutul său monahal. De aceea trebuie să excludem diversele afirmaţii ce au căutat să acrediteze că el a trăit la Suda într-o stare de mizerie. Funcţia lui îndeplinită la tipografia universităţii îi asigura un salariu respectabii. Din memoriul prezentat de Petrus Paulus Draskovits, proprietar de casă, Consiliului Locotenenţial reiese că Samuil Micu-Clain a închiriat pe o durată de trei ani, locuinţa în care a decedat pe data de 24 aprilie 1805, fiind ziua Sărbătorii Sf. Gheorghe, data obişnuită pentru începerea contractului de habitat. însăşi chiria anuală stabilită de proprietar se ridica la suma apreciabilă de 50 forinţi, ceea ce Samui! Micu-C!a;n a şi achitat-o anticipat pentru primul an. Locuinţa închiriată se situa într-un cartier rezidenţial, considerat în vremea respectivă central, se compunea din două camere- şi desigur şi dependinţe, din moment ce cu ocazia inventarierii lăsământuiui au fost găsite obiecte da menaj7. Documentele ce ne stau la dispoziţie furnizează unele date şi cu privire la anturajul personal a lui Samuii Micu-Clain. Un loc important l-a ocupat studentul Constantin Aldi. originar din Transilvania, menţionat cu titlul de „psihicus“, ceea ce înseamnă că acesta a frecventat o şcoală superioară de medicină. în schimb, statutul lui în locuinţa lui Samuil Micu- Clain este definit ca „servitor“. Corelând cele două calificative trebuie să ne gândim cu toată probabilitatea ia una din obişnuitele situaţii în vremea respectivă când tineri cu mijloace materiale insuficiente se angajau în timpul studiilor la muncă casnică în schimbul cazării şi eventual chiar a întreţinerii. El a fost cu siguranţă prezent în ultirhele momente ale răposatului şi a rămas de veghe până la sigilarea locuinţei de către funcţionarii fiscului, în lipsă de moştenitori legali. Din fasiunea iui Constantin Aidi depusă în faţa mandatarilor fiscului aflăm că Samuil Micu-Clain avea la Buda în ajutor un „frăţior" care exercita comerţ în Pesta. Acesta i-a împrumutat şi lenjerie de pat. îndată după deces respectivul a ridicat cele ce constituiau proprietatea lui®. Desigur este vorba despre Efrem Clain erre exercita şi profesia de pictor. El a apărut alături de unchiul său la Viena unde era ajutat să se iniţieze în pictură şi apoi, sa stabilit ia Pesta. Din contextul documentelor reiese că el r>u a mai locuit la unchiul său. dar împreună cu Constantin Aldi a fost martorul decesului. Pare însă destul de curios că în cursul procedurii îndelungate ce a urmat decesului Efrern Clain este totalmente absent. în cursul demersurilor oficiale apare şi numele unui medic cu numele de Hoffmann. Decesul lui Samuil Micu-Clain a dezlănţuit procedura succesiunii. Fiscul considerând că nu are succesori legali a preluat şi sigilat locuinţa răposatului. De urgenţă sa trecut ia inventarierea bunurilor aflate în locuinţă sub conducerea notarului-jurat losephus Kovăts. Documentaţia a fost definitivată şi încheiată chiar în ziua de 17 mai 1806. Ca martori la încheierea inventarului apar „Sinkö“, calificat drept oficial al tipografiei universitare şi „domnul Farkas“ prefectul de studii al copiilor din familia baronilor Rudnyánszky precum şi nelipsitul Constantin Aldi®. în ceea ce priveşte primul martor, identitatea lui cu Gheorghe Şincai este pester orice îndoială, întru-cât el lucra împreună cu cel dispărut din anul 1804, la cenzurarea şi editarea cărţilor româneşti unite la Buda. Inventarul respectiv cuprinde doar 40 poziţii privind obiecte de îmbrăcăminte şi de uz casnic. Alte 12 poziţii însumează diverse cărţi. în finalul documentului apare o notă explicativă în sensul că oficialul însărcinat cu operaţiunea de inventariere a obţinut mărturia asistenţilor că alte bunuri, numerar etc. nu mai există.
