Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 13. (1996)

Istorie

121

Analiza listei bunurilor denotă că Samuil Micu-Clain avea o garderobă corespunzătoare stării lui. în principal se remarcă deţinerea a două reverende, o bundă uzată şi desigur cele rituale necesare la oficierea slujbelor. La fel se prezintă şi inventarul patului. Se pare că locuinţa a fost închiriată cu mobilier, ceea ce a făcut ca acestea să fie ignorate. Inventarul bucătăriei era uzual, singurele obiecte deosebite le constituiau râşniţa şi serviciul de cafea, ceea ce în epoca respectivă erau de domeniul luxului. Sigiliul de aur se lega de activitatea lui de la tipografia universitară şi era utilizată pentru aprobarea manuscriselor ce intrau în producţie. La Biblioteca Universitară din Budapesta pot fi văzute câteva manuscrise aprobate de el, folosind sigiliul respectiv.

Lista cărţilor este sumară şi vagă. Necunoaşterea limbii române a determinat notarul-jurat să le înşlruie pe bază de conţinut, ceea ce probabil i-a indicat Gheorghe Şincai. De fapt cele 12 poziţii se referă la două grupe de cărţi. O parte o constituie cărţile utilizate de Samuil Micu-Clain ca material documentar. Cartea referitoare la gospodărirea rurală este un exemplar al lucrării pe care el o aprobase înainte de imprimare. Versiunea latină a omiliilor Sf. Vasiie cel Mare i-au fost necesare la traducerea acestei opere pe care o făcuse la Buda în jurul anului 1805 Dintr-un motiv sau altul a avut nevoie de lucrarea referitoare la începutul istoriei iazigilor, comentariile Sf. loan Gură de Aur asupra evangheliei lui loan, cartea lui Torna de Kempis şi hotărârile Conciliului de la Florenţa privind unificarea bisericilor Apusului şi a Răsăritului.

Cealaltă grupă o constituie cărţile elaborate de Samuil Micu-Clain. Ele apar în mai multe exemplare fiind destinate desfacerii. Astfel apar „Istoria limbii româneşti“ (4 ex.), „Istoria bisericească“ (8 ex.) şi „Tratat pentru explicarea limbii române“ (1 ex.). După încheierea inventarului fiscul a sigilat locuinţa. în aşteptarea deciziei privind soarta moştenirii.

Curând însă acţiunea fiscului a fost excepţionată ca ilegală. în raportul şefului autorităţii respective datat din 28 iunie 1806, înaintat Consiliului Locotenenţial, el se justifică scuzând imixiunea incompetentă în problemă. El susţine că Samuil Micu-Clain a decedat fără să lase vreun testament, fără urmaşi şi a fost considerat din informaţiile primite ea fiind persoană laică. Cu întârziere a fost lămurit de Gregoriu Tarkovits, canonic din dieceza Muncaciului, coleg de muncă ai defunctului, ca cenzor a! cărţilor unióé editate în limba ruteană Aflând că este vorba de un călugăr bazilit de îndată a sistat imixtiunea. Canonicul respectiv însă a reclamat că lăsământul inventariat nu este identic cu realitatea existentă în momentul decesului. A menţionat că lipsesc unele obiecte casnice, cărţi şi manuscrise. Directorul oficiului a garantat pentru notarul-jurat Kovâts care a condus inventarierea şi a concluzionat că sustrageea trebuia să fi fost operată înainte de începerea activităţii oficiale. Ca urmare problema lăsământului, trece în competenţa directorului cauzelor politicofundaţionaie, singură competentă în vremea respectivă pentru probleme legate de

lăsământul persoanelor eclasiastice de toate riturile'

Concomitent cu intervenţia canonicului Tarkovits a intervenit şi episcopul-vicar Görgey, care după cât se pare era un apropiat al iui Samuil Micu-Clain. La 17 mai 1806, s-a adresat Consiliului Locotenenţial şi s-a plâns că nu poate prezenta situaţia lăsământului, locuinţa fiind sigilată de fisc. Din acest demers reiese că în fond soluţionarea lăsământului iui Samuil Micu-Clain în ultima instanţă trebuia să revină lui după încheierea misiunii organului competent amintit. Ca urmare departamentul clerului secular şi monahal din cadrul Consiliului Locotenenţial ia măsuri, declarând că amestecul fiscului este neavenit şi stabileşte competenţa episcopului-vicar Görgey în soluţionarea lăsământului. Bunurile acestea - câte sunt - trebuiesc predate episcopului ca pe această cale ele să parvină diecezei Făgăraşului în care defunctul a fost încardinat urmând ca forurile competente să-i

acorde asistenţa cuvenită11.

( Ca urmare a sesizării făcută de canonicul Tarkovits problema anchetei privind