Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 11-12. (1994-1995)
Istorie
210 Carol Karácsonyi 16 1932 şi în special cel de-al doilea război mondial a îngreunat întreţinerea unor lucrări. Faptul că, în unele locuri mai erau nevoie de o serie de lucrări, existând pericol de inundaţii, reiese şi din actul înaintat la data de 20 martie 1940, de notariatul comunei Medieşu Aurit, prin care solicită executarea unor lucrări hidroameliorative în raza localităţii. După 23 august 1944 sunt refăcute în primul rând pagubele provocate de război (poduri, diguri etc.), iar treptat lucrările hidrotehnice sunt terminate în toată zona. Urmează o perioadă în care asanarea apelor interioare, precum şi ameliorarea solurilor cu exces de umiditate devine o sarcină primordială. Se execută o serie de măsurători şi cartări, se efectuează raionarea excesului de umiditate (44), se stabilesc debitele de desecare (45) etc. Lucrările de îmbunătăţiri funciare se extind pe tot cuprinsul teritoriului. In urma inundaţiilor din 14 mai 1970 se execută o serie de lucrări hidrotehnice pe aliniamentul cursului Someşului. Pentru a ilustra operativitatea şi spiritul de organizare a lucrărilor, este semnificativ, că după inundaţiile din luna mai, pe aliniamentul municipiului Satu Mare, până la venirea noului val de viituri, din 11—13 iunie, toate lucrările hidrotehnice au fost refăcute (28). Vechile descrieri, cu caracter istoric, localizează cursul râului Crasna în zone diferite. Astfel, s-a presupus că apele acestui râu cu secole în urmă, numai parţial se vărsau în Bazinul Mlaştinii Ecedea, deoarece exista şi o altă ramură care conducea o parte a apelor Crasnei, prin culoarul Ierului, spre râul Barcău (21). După o descriere datată la începutul secolului al XIX-lea, Crasna ajungând în zona de câmpie se ramifica în trei direcţii: 1 — ramura sudică cotea spre vest curgând spre culoarul Ierului; 2 — a doua ramură curgea spre Craidorolţ — Sânmiclăuş—Tiream—Ghenci—Dindeşti—Ardud; 3 — a treia ramură s-a bifurcat şi o bifurcaţie se îndrepta spre Someş, iar a doua din dreptul satelor Domăneşti—Căpleni—Cămin—Berveni spre Mlaştina Ecedea (60). Cu toate că aceste descrieri de odinioară nu sunt totdeauna exacte, putem deduce faptul că, cel puţin în timpul apelor mari, direcţia de scurgere a Crasnei nu era stabilă. Din punct de vedere a hidroameliorării Bazinului Crasnei, chiar cu secole în urmă, obiectivul cel mai important o constituia asanarea imensei Mlaştini Ecedea. Primele măsurători asupra suprafeţei acestei mlaştini au fost efectuate în anul 1730, în urma cărora au fost stabilite următoarele dimensiuni: lungimea 7—8 mile, lăţimea 2—3 mile, suprafaţa 4—8 mile2 (33). Campania care a propus secarea mlaştinii a început în anul 1751, când comitatul Satu Mare înaintează o propunere în acest sens. între altele se motivează că, existenţa acestei zone cu exces de umiditate îngreunează şi transportul sării pe Someş (59). Deja în anul 1760 au fost săpate canale în zona mlaştinii începând de la Moftin. Pentru transportarea pământului au fost folosiţi în special bivoli. Aceste canale s-au împotmolit destul de repede. Lucrările reîncepute în anul 1774 vizau pe de o parte problema stăvilirii inundaţiilor Someşului, în urma cărora mereu ajungeau cantităţi mari de apă în bazinul mlaştinii, iar pe de altă parte secarea propriu zisă a Mlaştinii
