Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 11-12. (1994-1995)
Istorie
15 Date istorice 20£> 26.V.1876 — 7 rupturi, 9—12.III.1881, 20.VI.1884 — o ruptură de 20 m, 15.III.1885 — o ruptură de 18 m — toate pe malul drept. In urma executării unor lucrări de indiguire, începând cu anul 1893 — pe malul stâng şi din anul 1896 — pe malul drept, nu s-a mai rupt digul timp de mai multe decenii. In anii 1894—1895 sunt construite digurile Someşului în dreptul satului Potău (59). La sfârşitul secolului trecut, în cadrul lucrărilor de asanare şi de hidroameliorare a Mlaştinii Ecedea, se construiesc şi digurile de pe malul stâng a râului Someş, cu scopul de a stăvili pătrunderea apelor dinspre Bazinul Crasnei, în timpul viiturilor (13). Unul dintre diguri se amplasează începând de la podul de cale ferată din Satu Mare în direcţia nord-vest, paralel cu râul Someş, pe o lungime de 62,5 km. Celălalt începe în dreptul localităţilor Lipău-Cărăşeu şi se termină la vărsarea canalului Homorod—Bălcaia—Pârâul Sărat, având o lungime de 23 km. Acest dig fereşte de inundaţii satele: Cărăşeu, Culciu Mare, Apateu, Petin, Ambud şi Păuleşti, în schimb Culciu Mic rămâne în bună parte în albia majoră. Regularizarea definitivă a albiei Someşului, în special în dreptul oraşului Satu Mare, în primul rând în urma executării gâtuirilor, se termină între anii 1898—1907, lucrare care a costat 533 429,90 de coroane. Astfel în această zonă Someşul curge în continuare într-o nouă. albie artificială. Au mai rămas de executat o serie de lucrări menite să asigurenavigaţia vapoarelor în special în partea nordică a râului Someş. Apele mari care au apărut în câţiva ani după terminarea lucrărilor de hidroamelioraţii amintite, au confirmat faptul că, sistemul funcţionează bine, deoarece nu s-au mai înregistrat aici inundaţii timp mai îndelungat. Este de menţionat că în această perioadă existau încă pe Câmpia Someşului o serie de terenuri băltoase şi mlăştinoase. Astfel, o bună parte din pădurile zonei se găseau pe terenuri inundabile, care pe hărţile austriace sunt menţionate ca „Zeitweise nass“ (temporar umede), iar altele „Nur Hochsommer trocken“ (uscate numai în timpul verii) (56). în anul 1914 se înfiinţează „Sindicatul Tisa-Someş“ cu scopul de a întreţine lucrările hidrotehnice în bazinele râurilor menţionate (30). în anul 1920 se reorganizează „Sindicatul Tisa-Someş“, care va desfăşura activitatea în zona râurilor din nord-vestul României, colaborând cu specialiştii hidrologi din ţările vecine. Astfel în anul 1926 se întâlnesc la Satu Mare specialiştii celor trei state cointeresate — România, Ungaria şi Cehoslovacia — în problema îmbunătăţirii lucrărilor hidrotehnice din Bazinul superior al Tisei (30). în anul 1934, potrivit legii de funcţionare şi de administrare a Sindicatelor hidraulice din Transilvania şi Banat, „Sindicatul Ecedea“ s-a unificat din punct de vedere administrativ cu „Sindicatul Tisa-Someş“. Sediul Sindicatului unificat era în oraşul Satu Mare. Şeful serviciului Apelor din Satu Mare, exercita totodată şi funcţia de director şi de inginer şef. Sindicatul era condus de un Consiliu administrativ, compus din 14 membri. Personalul stabilit de regulament se compunea din.-2 ingineri, 3 conducători de lucrări, 1 secretar-contabil, 8 funcţionari, 3 picheri, 15 cantonieri, 1 mecanic-pompă (33). Criza financiară din anul. 14 — Studii şi comunicări, XI—xn
