Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 11-12. (1994-1995)
Istorie
206 Carol Karácsonyi 12 Menţionăm şi unele vechi lucrări hidrotehnice, azi deja dispărute, care drenau excesul de umiditate din localitatea Cărei, conducând apele dinspre direcţia sud şi sud-est spre nord (spre zona Mlaştinii Ecedea). Canalizarea consta din două şanţuri deschise şi adânci, existente încă acum de câteva decenii, care secau în bună parte a anului, însă în timpul ploilor mari, apele le-au umplut în întregime. Data precisă a executării nu o cunoaştem, însă fiind iniţial amplasată la periferiile oraşului, deducem că, şanţurile au fost săpate probabil la sfârşitul secolului al XVIII-lea, sau la începutul secolului următor. Deoarece nivelul pânzei freatice din zona oraşului Cărei, care migrează tot în direcţia S şi S-E. spre N (Câmpia Ecedea) în prezent este în curs de ascensiune, ar merita studiat dacă lipsa acestor şanţuri de odinioară nu determină pendularea nivelului apelor subterane ale teritoriului? Despre consecinţele sanitare ale existenţei mlaştinilor şi a inundaţiilor din această zonă, găsim menţiuni interesante într-o carte apărută la Cărei în anul 1772 (62). Traducătorul lucrării menţionează că, în comitatul Satu Mare boala cunoscută sub numele de „friguri“ — care credem că se poate identifica cu malaria — apare frecvent după perioada de uscăciune, ce urmează inundaţiilor. Astfel viiturile a Someşului, Crasnei şi a Turului, pe lângă pagubele materiale au cauzat şi numeroase îmbolnăviri. In perioada interbelică a fost încercată chiar şi combaterea biologică a ţânţarului de malarie, prin introducerea duşmanului său natural peştele exotic Gambusia, dar această specie nu s-a aclimatizat în această zonă (33). începând cu mijlocul secolului al XVIII-lea se fac primele măsurători, respectiv hărţi, în vederea executării unor lucrări de hidroamelioraţii mai complexe, pe care le vom prezenta separat pentru fiecare bazin' de râu mai important. Râul Someş a avut o influenţă hotărâtoare în dezvoltarea economică a zonei, inclusiv a municipiului Satu Mare. Cu secole în urmă cu privire la Someş au fost ridicate deseori două probleme, care necesitau în permanenţă lucrări noi în zonă. Una era asigurarea nestingherită a transportului fluviatil, iar cealaltă stăvilirea repetatelor inundaţii. Vechile lucrări de îndiguire nu prezentau de loc siguranţa împotriva viiturilor. Pe baza unei circulare emise la data de 16 septembrie 1770, mai multe comitate, între care desigur şi Satu Mare, sunt obligate să cureţe albia râului între Dej şi vărsare. Aceste lucrări depăşesc forţa economică a celor avizaţi, fapt pentru care se înaintează şi proteste. Cu toate acestea împărăteasa Maria Tereza revine din nou asupra acestei probleme, emiţând o nouă circulară. In ordinul datat din 6 decembrie 1773 se precizează următoarele: arbori căzuţi în albie trebuie scoşi, digurile şi zăgazurile morilor care îngreunează circulaţia pe apă trebuie distruse, împletiturile de nuiele care erau folosite drept capcană pentru a prinde peşti de asemeni trebuie desfiinţate, pe digurile morilor care nu îngreunează în mod deosebit navigaţia să se taie o deschizătură corespunzătoare, arbori de pe maluri (care pot cădea în apă) trebuie tăiaţi. Până la primăvara anului 1773 ordinul va fi repetat de trei ori, iar la data de 8 iunie'
