Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 11-12. (1994-1995)
Istorie
11 Date istorice 205 deviere artificială (temporară) a unui curs de apă, pe care o considerăm ca o formă arhaică de lucrare hidroameliorativă. Valea care coboară din zona montană, în timpul apelor mari este barată într-un loc cu pietre, de unde este dirijată spre o altă vale seacă, cu pragul suspendat. In urma blocării cursului iniţial nivelul apei creşte şi pătrunde prin pragul suspendat în valea seacă, curgând în continuare în această nouă direcţie. In decursul evului mediu se execută lucrări hidrotehnice şi cu scopul de a preveni inundaţiile, ce apar în repetate rânduri în această regiune. In secolul al XIV-lea, în Valea Ierului, lângă satul Adoni, apele stagnante sunt drenate dintr-o livadă prin săparea unui canal de scurgere (58). Atât în dreptul oraşului Satu Mare cât şi Mintiu (aşezat pe malul drept al Someşului, contopit ulterior cu Satu Mare) au fost ridicate diguri, care — se pare că — existau deja în secolul al XIV-lea. Acest dig vechi a fost amplasat în zona intravilană actuală a municipiului (trecând prin grădinile dintre Str. Mihai Viteazu şi T. Vladimirescu, între Piaţa Păcii şi Str Ştefan cel Mare, apoi între Str. Petőfi şi Str. Retezatului, probabil şi la marginea B-dului Republicii). (18). în anul 1574 împăratul Maximilian al II-lea dă privilegiul celor de la Micula pentru a construi diguri pe malul apelor, inclusiv poduri, unde se poate percepe vama (60). Mai menţionăm că, între obligaţiile Asociaţiei agricultorilor din Mintiu (fondată în secolul al XVII-lea) un loc important ocupau lucrările de indiguiri a Someşului, asanarea mlaştinilor, protejarea terenurilor cultivate de revărsarea apelor (66). La începutul secolului al XVII-lea în dreptul oraşului Satu Mare au existat diguri în următoarele zone: pe malul drept 4,9 km în amonte de pod şi 12,4 km în aval; pe malul stâng 3,5 km în aval de pod şi 7,5 km în amonte. Aceste diguri, în cele mai multe locuri, se găseau în apropierea malului Someşului (59). Primele decrete propriu-zise care prevăd construirea digurilor în zone inundabile, ce se găsesc lângă râul Tisa şi afluenţii săi, datează din anul 1613, iar în decretul datat din anul 1655 sunt menţionate şi amănunte despre modul cum trebuie recuperate terenurile acoperite de apele viiturilor. Decretul Nr. LXIX din anul 1715 deja precizează sarcinile principale în acest sens, însă marea majoritate a lucrărilor ce ar trebui executate sunt lăsate pe seama comitatelor interesate, care nu au suficientă forţă financiară pentru a rezolva aceste probleme. Decretul din anul 1723 se ocupă de transportul fluviatil, menţionând că arborii pădurilor şi a plantaţiilor, de pe malurile râurilor, care cad în apă îngreunează navigaţia, fapt pentru care se propune defrişarea lor (59). în urma defrişărilor eroziunea apelor curgătcare creşte considerabil şi cum este menţionat într-o conscripţie datată din anul 1827, în secolul al XVIII-lea râul Someş a rupt şi a spălat o porţiune de mal de la Săbişa (Maramureş) şi apoi a depus-o în dreptul satului Pomi (26). La începutul secolului al XIX-lea este menţionată, pe baza unor observaţii mai vechi a unui călător din Kosice, o ridicătură de pământ de formă alungită în zona Crasnei, pe care populaţia a numit-o „Traian“. Destinaţia exactă şi localizarea precisă a acestei ridicături de pământ -sau dig, nu este cunoscută (60).
