Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 9-10. (1992-1993)
Artă
5 319 fluturare poetică spre orizonturile îndepărtate. Alteori peisajul se înalţă dur conţinând însă acelaşi lirism structural al personalităţii unui mare poet al liniei.5 Analizând mai în detaliu una din lucrările donaţiei, de pildă desenul intitulat Victorie, executată în anul 1978, se poate simţi deosebit de convingător acea tensiune interioară a artistului, frământările sale dominate de responsabilitatea morală, vizavi de destinul uman. De la bun început, se poate observa o puternică concentrare a subiectului, accentul în imagine fiind pus pe acele motive sau semne de care am vorbit, ce definesc în cele din urmă mesajul lucrării: figura centrală a luptătorului este trecută în sfera posibilităţilor de descifrare a privitorului, care pe neobservate este condus pe drumul întrebărilor dilematice pe care artistul le pune, făcându-1 părtaş la itinerariul parcurs de el. Omul —• destinul lui, este al celui victorios sau al celui înfrânt? Poziţia aplecată, căzută într-un genunchi al personajului central sugerează în egală măsură atât victoria cât şi înfrângerea, oricare din ele bazându-se pe sacrificiul uman. Capul de vultur ce se conturează puternic în centrul imaginii (ca un focar) poate fi semnul victoriei dar şi al păsării de pradă, a cărei siluetă transpare în spatele luptătorului până la aripi, oferind iluzia existenţei aripilor şi în cazul luptătorului; suliţa şi pumnalul sunt în poziţie de repaus. Această sumă de tensiuni, tratate cu lirism, dar şi un oarecare patetism conştient, este contrapunctat de motivul mâinilor cu gest de oblăduire (din stânga imaginii), de ochiul ce priveşte de sus spre centrul desenului, unde nu este vorba de o naraţie propriu —• zisă, dar se întâmplă ceva, ce trezeşte spiritele, provocând o stare de trăire empatică. Şi Erdős mai adaugă ceva: crenguţa înfrunzită, „încolţind“ din centrul desenului, trece chenarul ce limitează imaginea, ca un simbol al continuităţii vieţii, independent de destinul uman. La Erdős pe marginea noţiunii de victorie pot încolţi două iluzii, la fel de fecunde, cea care defineşte omul victorios şi cea care defineşte omul înfrânt. Desenul hotărât, linia aspră şi directă, nervoasă şi fluentă în acelaşi timp, cu suhţirimi şi îngroşări până la pete, conferă imaginii picturalitate, ceea ce dovedeşte că Erdős este un maestru al desenului tonal. Aceaşi atmosferă emană şi alte lucrări din cadrul donaţiei ca de exemplu: Solititudine, Icar, II, Capricii, Nike. Selecţia lucrărilor donate, făcută chiar de artist, oferă ocazia de a-1 redescoperi pe Erdős în postura în care în fiecare desen se regăseşte acea căutare obsesivă al drumului către oameni, către marile lor adevăruri. Prin linii suple sensibile, în continuă metamorfoză, cu o concepţie clasică şi viguroasă Erdős propune un dialog cu oamenii, nu înainte de a se expune el însuşi unei interogaţii profunde şi severe, specific intelectualului ce intră în câmpul ideilor perene. în acest sens Erdős se înşiră într-un stil clasicizant0 cu o caligrafie de un simbolism particular, cultivând o artă a desenului sinceră şi viguroasă cu influenţe de necontestat asupra * * 5 Grigorescu, Dan, Erdős — poet al Sătmarului contemporan, în catalogul Atelier — galerie Paul Erdős, Satu Mare, 1986. * Banner Zoltán, Erdélyi magyar művészet a XX. században, Budapest, 1990, p. 94—95.
