Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 9-10. (1992-1993)
Artă
320 6 graficii anilor ’60 şi ’70, aşezându-1 printre cei mai buni desenatori pe care i-am avut. Desenele sale poartă o notă individuală, imediat recognoscibilă, cu un limbaj propriu şi pură linearitate, fără să refuze o nervozitate explozivă a duetului, cu o mare putere sugestivă, creând o atmosferă de o rară acuitate în jurul oricărei lucrări. Marea majoritate a lucrărilor donaţiei fac parte dintr-o perioadă în care Erdős se descătuşeză de o reprezentare mai mult sau mai puţin tradiţională, avântăndu-se cu pasiune în lumea liniilor cu deformări de tip expresionist, trecând pe tărâmul fantasticului, (Simbol, Compoziţie, Ofrandă, Baladă) purtând subtilităţi suprarealiste, ca să revină în mod conştient şi raţional la acel păienjeniş de linii, pete catifelate sau haşuri, care în armonie cu semnele alese după sensibilitatea sa de excepţie, au menirea de a dinamiza compoziţia. In arta acestui grafician se regăseşte acel sentiment desnădăjduit de responsabilitate artistică şi intelectuală, încât afirmaţia de odinioară a lui Ion Frunzetti ni se pare şi mai pregnantă şi anume: „Erdős propune un model de a fi uman, lumii". Dincolo de frumuseţea limbajului desenelor sale, de promovarea unui mesaj grav, profund, Erdős doreşte că trezească conştiinţele umane, având o încredere de admirat în Om, în rolul lui civilizator. Desenează mereu cu aceeaşi pasiune şi dăruire, linia fiind limpede, sinceră şi convingătoare. Pe această ramură a graficii a desenului propriu-zis, opera lui Erdős devine de nivel european, urmând calea marilor desenatori ai secolului XX. Prin lucrările sale Erdős reabilitează desenul de şevalet, cu un bogat conţinut liric chiar autobiografic, demonstrând cu consecvenţă funcţia liniei, structurând desenul în mod coerent şi clar, cu o expresivitate directă, vibrantă în care îşi concentrează idea şi sensibilitatea. într-unul din cataloagele expoziţiei sale personale din Bucureşti din 1965, Erdős se condensează astfel: „Arta fără pasiune nu este artă! Nu merită să o faci! Arta fără pasiune devine o îndeletnicire inutilă. A crea opere de artă înseamnă în ultimă instanţă a suferi, a te elibera mereu de această suferinţă prin muncă“. A analiza fiecare lucrare a donaţiei ni s-a părut inutilă, în măsura în care cele 20 de desene au un caracter omogen atât din punct de vedere stilistic cât şi în ceea ce priveşte o bogată gamă de idei specifice artistului. Am considerat mai importantă prezentarea ei generală, punctând locul acestei suite de lucrări în întreaga operă. In momentul de faţă donaţia este expusă în clădirea în care se află şi atelierul de creaţie a graficianului, dată în circuitul muzeal (cu câteva întreruperi) din anul 1986. Expunerea ei alături de atelierul de creaţie constituie un punct memorialistic de succes, care reuşeşte să redea intimitatea procesului creaţiei şi a lumii artistului, păstrarea locului şi anturajului în care a creat o personalitate artistică fiind deosebit de importantă. Prezentarea donaţiei, respectiv a creatorului şi donatorului ei a avut intenţia de a păstra în conştiinţă, opera unui artist ce se înscrie cu succes în contextul artei plastice contemporane.
