Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 9-10. (1992-1993)
Istorie
136 2 al Secolului XX-lea, la care de altfel se vor alătura şi ample cercetări pentru identificarea cărbunelui din depresiunea Oaşului, descoperit şi început a fi exploatat şi la Tarna Mare şi Cămărzana cu 6—8 decenii în urmă. Activitatea minieră din Oaş pe intervalul urmărit de noi, după cum vom vedea, a cunoscut perioade de avânt şi de regres. Pe lângă condiţiile naturale existente, ea a fost determinată şi de interesul de care s-a bucurat mineritul într-o anumită perioadă pe scară naţională şi de peste hotare, precum şi de nivelul tehnic cu care se lucra în exploatarea şi prelucrarea minereurilor. Persistenţa relaţiilor feudale până în 1848 şi a unor rămăşiţe feudale până la finele perioadei urmărite de noi, distanţa mare de cele mai apropiate topitorii de metale nobile şi neferoase, conjugate de impracticabilitatea drumurilor existente şi în special lipsa de capital industrial, au acţionat în defavoarea dezvoltării mineritului din Oaş. Toate aceste probleme în continuare vor fi abordate pe larg în cuprinsul acestei comunicări, axate pe localităţi şi genuri de exploatări, din care în această primă parte vor intra preocupările legate de minereurile nobile şi neferoase din jurul localităţii Tarna Mare. începuturile activităţii de exploatare minieră în jurul Târnei, după afirmaţiile specialistului Heinrich Berman, trebuiesc să fie căutate cu multe secole înainte de introducerea folosirii prafului de puşcă în minerit2. Prima atestare scrisă este de acum 200 de ani (5 decembrie 1783), când Samuel Dobrinyi cu alţi trei asociaţi ai săi cerea concesiune pentru o veche galerie şi un puţ sub nume de Redemptoris, situat în Dealul Iezure. Acordarea perimetrului solicitat este condiţionată de îndeplinirea unor obligaţii3 şi cu numele solicitanţilor în continuare nu ne vom mai întâlni. La sfârşitul anului următor o altă asociaţie la care principalul acţionar era Michael Gabsila, arendatorul domeniilor Nyaláb a lui Emeric Perényi, obţine concesie de exploatare pentru noua galerie „Sf. Mihai“, situată în dealul Piciorul Băiţa, în apropierea vechii galerii din Dealul Scabalca, galerie cu două funduri de exploatare umplute cu apă4. în aceeaşi zonă, acelaşi Gabşila în 1791 devine coproprietar cu baronul Ştefan de Peren al noului perimetru minier acordat sub numele de „Sf. Vicenţius“5. Dar în prealabil, pentru necesităţile prelucrării minereurilor exploatate în mina ,,Sf. Mihai“, Gabsila şi consorţii săi construiesc un şteamp cu 9 săgeţi şi încep activitatea de exploatare şi de prelucrare a unor minereuri cu conţinut de aur, argint şi plumb6. Pe intervalul noiembrie 1785—mai 1786 pe lista minerilor şi altor categorii de lucrători ne întâlnim cu numele a 12 muncitori şi un fierar, cheltuind pentru salarii şi transport 643 florini şi 27y2 dinari7. De topitorie proprie nu dis-2 Gesell Sándor, Oláhláposbánya és vidékének bányageológiai felvétele (Descrierea geologică-minieră a Băiuţului şi împrejurimii) în A Magyar királyi Földtani Intézet évi jelentése 1893-ról. (Raport asupra activităţii Institutului geologic regal maghiar pe anul 1893), Budapesta, 1894, p. 121; Arhivele Statului Baia Mare, fond Inspectoratul GEOLOGIC MINIER Baia Mare, act. nr. 441/1916. 3 Ibidem, act nr. 6/1784. 4 Ibidem, act nr. 436/1784. 5 Ibidem, act nr. 1728/1891.
