Radoslav, Doru et al. (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 4. (1980)

Istorie

POEZIA LUI ADY ENDRE ÎN ROMÂNEŞTE

NAE ANTONESCU

Ady Endre este figura principală a liricii moderne şi contemporane maghiare, el a ridicat graiul vecinilor noştri la cea mai înaltă cotă a posibilităţii artistice, în condiţiile în care i-a fost dat să trăiască. După ascensiunea patriotică şi revoluţionară a lui Petőfi Sándor (1823—1849), opera lirică a lui Ady Endre echivalează cu un nou şi însemnat moment poetic al literaturii maghiare. Contactul cu marile literaturi europene, prin mijlocirea vieţuirii o vreme la Paris, îi ajută lui Ady să-şi verifice posibilităţile creatoare şi să-şi definească un profil liric distinct, depăşind particularismul local şi înscriindu-se astfel pe orbita lirismului universal. Pe harta lirică a lumii veacului contemporane Ady Endre ocupă un loc clar, încadrat precis în opera de inovare a versului, alături de alţi mari poeţi europeni. Pentru cea dintîi oară acest creator îmbină armonic specificul naţional maghiar cu perspectiva universalităţii, exigenţele artei cu mesajul social, critica formelor înrobitoare de viaţă cu aspectele vizionare ale unei societăţi, în afara' oprimării. Aparenţele zbuciumate ale unei vieţi fără cîrmă nu reuşesc să compromită echilibrul moral interior, poetul cultivă noutatea în lirică, trecînd peste toate obstacolele unei tradiţii rău înţelese şi cu avîntul neofitului realizează amplitudinea conştiinţei estetice în spre tot ceea ce are perspective de dezvoltare. Crezul estetic al lui Ady Endre este în continuă prefacere şi dezvoltare, mergînd paralel cu frămîn ţările veacului contemporan, cărora le identifică zarea evoluţiei inevitabile.

Deşi scurtă, viaţă pămînteană a poetului a fost bogată în evenimente uşor neobişnuite. Născut în anul 1877 la 22 noiembrie în satul Mecenţiu din judeţul Satu Mare este coleg de copilărie cu pictorul Aurel Popp, altă zestre artistică a părţilor sătmărene. Poetul a învăţat româneşte pentru că în satul care astăzi îi poartă numele exista o populaţie mixtă, a îndrăgit pe români, cunoscîndu-le particularităţile specifice ale vieţii lor. Şcoala primară o începe în satul natal, atîta carte cît s-a putut învăţa la acea dată într-un cătun aproape părăsit şi departe de valorile civilizaţiei moderne. Studiile secundare le urmează la Cărei şi Zălau, începînd apoi Facultatea de drept din Debreţin, pe care n-o isprăveşte, cu toate insistenţele repetate ale familiei. Mirajul cuvîntului tipărit îl ade-