Satu Mare. Studii şi comunicări 2. (1972)

Cuprins

7

iş 12 ore (3), în timp ce salariile erau sporite în proporţii cu totul nesatisfăcătoare faţă de creşterea vertiginoasă a preţurilor; inflaţia, circulaţia mai multor feluri de monede pînă în toamna anului 1920, îngreunau mult posibilităţile de aprovizionare a maselor muncitoare, iar sistemul bonurilor, ca mijloc de aprovizionare la anumite magazine crea numeroase abuzuri, acţiune caracteristică pentru stiuaţia din Transilvania (4).

Publicaţiile socialiste şi muncitoreşti — „Tribuna socialistă“, „Minerul“, „Lupta socialistă“, „Metalurgistul“, „Cuvînt socialist“, „Muncitorul căilor ferate“, „Erdélyi Munkás“, „Piatra socialistă“, „Ceferistul din Ardeal“ şi altele aduceau frecvent date despre situaţia metalurgiştilor, ceferiştilor, textiliştilor, muncitorilor forestieri, portuari, constructori şi alţii (5). Respingînd aserţiunile presei burgheze cu privire la puterea de cumpărare a maselor muncitoare, manifestul secţiunii Bucureşti a partidului socialist din septembrie 1920 scria: „Pîinea în Ioc să se ieftenească s-a scumpit şi nu se găseşte; lemnele costă scump; îmbrăcămintea şi alimentele s-au scumpit de asemenea... Toţi se îmbogăţesc pe spinarea noastră jefuindu-ne... Nu se poate pune capăt nepăsării din partea celor în drept decit prin luptă“ (6)

Condiţiile grele de muncă din fabrici şi ateliere cu numeroasele lor accidente (7), au constituit un alt factor de agravare a situaţiei clasei muncitoare. Insuficienta reglementare a raporturilor de muncă dintre salariaţi şi patroni, nerespectarea repausului duminical, slaba preocupare pentru asigurările sociale, folosirea pe scară largă a muncii femeilor şi copiilor, ceea ce duce la sporirea numărului şomerilor (8), au fost tot atîtea cauze ale creşterii nemulţumirii maselor. Adăugind la acestea situaţia politică a clasei muncitoare — îngrădirea dreptului de întrunire şi organizare, introducerea în unele localităţi a cenzurii şi a stării de asediu, concedierile abuzive de către patroni a militanţilor revoluţionari, arestarea unor conducători ai muncitorimii, închiderea sediilor organizaţiilor muncitoreşti, suspendarea unor ziare socialiste — avem un tablou cit de cit cuprinzător al condiţiilor de muncă şi de viaţă al proletariatului român din anii 1918—1921.

Această stare de lucruri explică în cea mai mare parte natura obiectivă a ascuţirii contradicţiilor de clasă din societatea românească, cauza puternicelor conflicte sociale din acei ani furtunoşi. In focul grevelor şi al demonstraţiilor muncitoreşti are loc intensificarea procesului de refacere a organizaţiilor socialiste, sindicale şi de tineret, o creştere a numărului celorlalte organizaţii, masele găsind în Partidul socialist, nu numai pe apărătorul intereselor lor imediate, dar şi pe acela care îmbrăţişa aspiraţiile de dezrobire şi de înnoire a societăţii româneşti.

Inspăimîntate de amploarea şi perspectiva mişcării revoluţionare, de ritmul rapid de organizare a oamenilor muncii, cercurile conducătoare au căutat, prin violenţă, să înăbuşe avîntul luptelor populare. Aşa au procedat ele Ia 13 decembrie 1918 cu prilejul manifestaţiei muncitorilor bcureşteni cînd, în Piaţa Teatrului Naţional şi în jurul sediului parti-