Satu Mare. Studii şi comunicări 2. (1972)
Arheologie - Istorie
258 publicaţie periodică a „Astrei“ — consemnează zeci de intelectuali sătmăreni care s-au apropriat cu dăruire de popor răspunzînd nevoilor lui de cultură. Dintre prelegerile susţinute numai în 1913 în satele judeţului Satu Mare amintim pe cele de la Tarna Mare, Botiz, Gherţa Mică, Batarci, Bixad, Tîrşolţ, Boineşti, Odoreu, cu care prilej s-a vorbit despre limba maternă, începutul neamului, folosul cărţilor, etc. (17). Conferinţele erau planificate şi organizate şi pe plan central de asociaţie numindu-se conferenţiari şi stabilind turneele acestora pentru o anumită perioadă de timp. La 1913 asociaţia planificase un „conferenţiar agronomic", programul căruia cuprindea şi cinci conferinţe la Cărei, Satu Mare, Seini, Şomcuta şi Baia Mare, din despărţământul Sătmar (18). „Astrei" îi revine şi meritul de a fi înfiinţat primele biblioteci populare la sate. Scopul lor era „răspîndirea cunoştinţelor folositoare din orice ram al activităţii româneşti şi dezvoltarea gustului de citit în masele mari ale poporului“ (19). Din adunarea cercuală (generală) a despărţămîntului Sătmar al „Astrei“ ţinută la Sătmărel la 30 august 1908 se înaintează comitetului central la Sibm propunerea de a se înfiinţa biblioteci săteşti din colecte dat fiind faptul că fondurile asociaţiei nu permiteau procurarea unui număr satisfăcător de cărţi pentru acoperirea necesarului (20). Se propune un apel la toţi cărturarii din Transilvania pentru donaţi; în fondul de cărţi desenate înfiinţării bibliotecii populare (21). Comitetul central răspunde că primeşte această propunere şi pune la dispoziţia despărţămîntului cîte zece exemplare din publicaţiile „Astrei“ (22). In judeţul Satu Mare, la 1910, erau 21 de biblioteci populare printre care la Sătmărel, Turţ, Craidorolţ, Sanislău, cu peste o sută de volume, Moftinul Mic cu optzeci de volume, Borleşti, Amaţi, Mădăras, Doba, Apa, etc., cu cîte cincizeci de volume (23). După formularea simplă dar înţeleaptă a celor ce au consemnat adunarea din Sătmărel a „Astrei“, scopul bibliotecii săteşti era de a oferi poporului posibilitatea ca „în dumineci şi sărbători abţinîndu-se de la petreceri în crîşme să se ocupe cu cetitul cărţilor folositoare. Ca astfel să nu se încurajeze patima beţiei iar despre altă parte poporul să se dedea a ceti lucruri folositoare“ (24). Comitetul central repartiza periodic despărţămintelor broşuri de popularizare, publicaţii proprii, acestea distribuindu-se gratuit sătenilor cu prilejul adunărilor generale sau a conferinţelor organizate. Alte publicaţii ale „Astrei“ se distribuiau prin abonamente membrilor, sau se expediau la cererea acestora. In 1913, printr-o adresă, despărţământul Sătmar cere cărţi şi partituri muzicale pentru coruri. In acelaşi an despărţămîntul primeşte 53 de cărţi în cîte douăzeci de exemplare pentru înfiinţarea unor biblioteci populare noi (25). Din protocolul adunării de la Sătmărel reiese şi preocuparea despărţămîntului Satu Mare de a organiza în satele judeţului cursuri de alfabetizare pentru care erau chemaţi nu numai învăţătorul şi preo-