Satu Mare. Studii şi comunicări 2. (1972)
Arheologie - Istorie
107 prezente ambele variante principale ale celtului cu plisc: cu secţiunea corpului ovală şi cu secţiunea corpului rectangulară (30). Prin poziţia cronologică a celor mai apropiate analogii, Dragomireşti, Domăneşli 1, Panticeu (31), Uriu, Drag (32), Valea lui Mihai (33) etc., aceste celturi se datează la sfîrşitul epocii bronzului. Celtul cu feţele decorate spre margini cu cîte două nervuri paralele este caracteristic mai ales depozitelor de la începuturile epocii fierului — Uioara de Sus (34), Guşteriţa (35), Ciumeşti (36), Kemecse (37) etc. Celturile din această categorie au partea superioară fie nedecorată, mai ales cele timpurii, fie decorate cu motive tringhiulare. Faptul că la exemplarul de la Bătarci lipseşte chiar această parte superioară, ne lipseşte de posibilitatea de a prezenta analogiile lui cele mai apropiate. Secerile cu buton apar pentru prima dată în bazinul carpatic în depozitele de tip Koszider (Bronz B2 C), fiind folosite p'ină în Hallstatt Bi (38). Majoritatea secerilor de la Bătarci fac parte din varianta cu lama îngustă arcuită în formă de cosor, care, deşi mai puţin frecventă, este caracteristică depozitelor de la sfîrşitul epocii bronzului, începutul epocii fierului (39). Brăţările decorate cu crestături paralele apar în depozitele din Bronz D, dar sínt frecvente şi în cele din Hallstatt A — Uriu, Dragomireşti, Leleiu (40), Opalyi (41), Vandul-Izei (42), Dubrova (43), Lăpuş (44). Brăţara ornamentată cu triunghiuri haşurate de la Bătarci are cele mai apropiate analogii — care însă nu repetă, întrutotul decorul acestei piese — mai ales în depozitele din Hallstatt A — Balşa (45), Caransebeş (46), Bîrsana (47), Vel. Lucky (48). In legătură cu diferitele ornamentaţii geometrice apărute pe brăţări, A. Mozsolics a emis ipoteza, reluînd o mai veche teorie (49), ca acestea ar reprezenta codificări al unor unităţi de greutate (50). Aceasttă ipoteză pare să fie plauzibilă, căci diferenţierile de greutate ale brăţărilor analizate de cercetătoarea maghiară se încadrează într-adevăr într-un anumit sistem. Foarte probabil însă, acest sistem corespunde numai anumitor categorii de ornamentaţii, el neputînd fi concordat chiar cu depozite ce conţin numai brăţări, cum este cel de la Vadul-Izei. Fragmentul de verigă aparţine aşa-numitor verigi de picior. Ele apar în depozitele de la începutul epocii fierului — Lăpuş, (51), Bogata, Română (52), Ciumeşti (53), menţinîndu-se apoi o perioadă îndelungată. Cele două tipuri de inele de aur prezente în depozitul de la Bătarci sínt frecvente în numeroasele tezaure de la sfîrşitul epocii bronzului, începutul epocii fierului (Sarasău (54), Toteşti (55), Meseşenii de Sus (56), Sighet (57), Coruia 58), Slatina-Timişului (59), apărînd uneori si în depozite de bronzuri (Tăuteu (60), Sieu II (61), Căuaş II (62), Jankmajtis (63), Olcsvaapăti (64), Naptor-Piripucpuszta (65).
