Satu Mare. Studii şi comunicări 2. (1972)
Arheologie - Istorie
108 In depozitul de la Olcsvaapati inele din sîrmă torsionată apar în asociaţie cu celturi cu plisc şi pumnal foarte asemănătoare cu cele de la Bătarci. Depozitul face parte din seria Ópalyi, de la sfîrşitul epocii bronzului. In necropola tumulară de la Lăpuş, care aparţine perioadei de început a epocii fierului (Hallstatt Aj), inelele de aur apar în asociaţie cu mărgele de tip Sarasău (66). Tot în această perioadă sínt datate tezaurele de aur de la Sighet, Coruia, Sarasău I (67). Inelele de aur din sîrmă torsionată se menţin pînă în Hallstatt Bi (Tăuteu, Brăduţ (68), după care sínt înlocuite cu inele ornamentate cu liniuţe incizate (69). Ţinînd seama de faptul că, pe de o parte, în compoziţia depozitului de la Bătarci intră piese, ca celtul fragmentar, veriga de picior brăţara, precum şi eventualele vase de bronz, care îşi găsesc analogii în depozitele de Hallstatt A,, lipsind din repertoriul caracteristic depozitelor din seria Uriu — Domăneşti (70), iar pe de altă parte, unele dintre piese, cum sínt topoarele cu manşonul prelungit în dreptul cefei, două din topoarele cu disc şi spin, brăţările ornamentate cu crestături paralele, se plasează din punct de vedere tipologic la sfîrşitul seriei lor evolutive, încadrarea depozitului în seria Cincu-Suseni (Hallstatt At) este mai probabilă, chiar dacă restul obiectelor îşi găsesc analogii mai ales în depozitele de la sfîrşitul epocii bronzului, iar majoritatea celturilor cu plisc şi toporul cu disc şi spin de tip B^b nu depăşesc tipologic această perioadă (71). Prezenţa acestora din urmă indică, foarte probabil, că ascunderea depozitului de la Bătarci a avut loc chiar la începutul Hallstattului timpuriu. Majoritatea pieselor, ce compun depozitul sínt unelte sau obiecte de podoabă, numărul armelor fiind mult mai mic. O parte însemnată a acestora nu mai erau folosibile în momentul îngropării depozitului, ele fiind ascunse, la fel ca şi resturile de turnare şi turtele de bronz, numai pentru valoarea lor intrinsecă. Prezenţa acestora exclude, credem, posibilitatea atribuirii depozitului de la Bătarci caracterul de ofrandă. Depozitul a reprezentat, foarte probabil, averea unei singure persoane, poate a unui meşter — turnător de bronzuri, care l-a ascuns într-o perioadă de nesiguranţă. Deşi bazinul Oaş, de care aparţine descoperirea de ia Bătarci, este lipsită aproape total de cercetări arheologice sistematice pentru sfîrşitul epocii bronzului, începutul epocii fierului (72), judecind după aria de răspîndire a culturii Suciu de Sus (73), depozitul a aparţinut, foarte probabil, populaţiei acestei culturi. Cauzele ascunderii depozitului şi a altora din această perioadă şi această zonă sínt, în stadiul actual al cercetărilor, greu de desluşit. Acesta s-a putut datora fie unor lupte tribale locale, fie, mult mai probabil, marilor mişcări de triburi, care au determinat schimbări substanţiale în viaţa economică a societăţii, acesta devenind cu preponderenţă păstorească, şi au dat naştere, în nord-vestul Transilvaniei, grupului cultural hallstattian timpuriu Lăpuş.
