Revista Catolica, 1905 (6. évfolyam, 18-24. szám)
1905-03-15 / 22. szám
324 REVISTA CATOLICA. PREPICA pre Vinerea patimiloi, de .A.. DP. Pärinte in mdnile tale imi dau sufletul meu. Luca 23, 46. Suntem in acel moment infrico^at, cänd ochii no^tri trebue sä priveascä o dramä in care dreptatea cea mai adéncá, adevérul cel mai curat, pátime§te §i e omorit. Si női martori la aceasta tragédia, suntem siliti sä asistäm, nu numai ca privitori, ci ca acusali §i vinovati, acu- sati de con^tiinta noasträ proprie, §i dovediti de vinovati de inima noasträ. A§a incät privind aceasta tragedie, fie-care scenä din ea, e o lo- viturä sängeroasä sufletului nostru, fie-care lo- viturä e o loviturä §i pentru női, fie-care durere e §i durerea noasträ. Ce e drept, női nu l’am vindut cusárutare vicleanä, dar ni-am läpädat de invetälura lui, nu l’am scuipat, nu l’am lovit §i batjocorit fap- tice, dar ni-am bätut joc de el in scaunul mär- turisirii, l’am desconsiderat in s. cuminecäturä, l’am injurat faptice §i i-am nesocotit poruncile. Ri prin aceste fapte nu i-amvätämat persoana? Nu ni-am identificat cu cei ce l’au restignit? Ba da. Pentru-cä pecatul pune pre om in o stare de inimicitie fatä cu Dumnezeu, ce e drept, omul slab §i neputincios, nu poate strica celui atot put.ernic, dar totusi simte in el o vointä de a-i strica. Din care causä zice s. Bernard: »De§i peeätosul nu poate strica lui Dumnezeu, totusi esistä intrénsul vointa cea mai rea de a o face aceasta, el ar voi sä ucidä pre Dumnezeu, case nu trebuiascä a-?i vedea pecatele ?i ca Dumnezeu sä nu-1 poatä pedepsi«. Fiind-cä noi incä suntem in o stäre de inimicitie cu Dumnezeu, conlucrätori cu cei ce l’au restignit, fiind-cä con^liinta ne musträ azi mai cu putere ca altädatä pentru aceasta participare la pécate, Veniti sä luäm una täte una patimile Domnului, sä le analisäm. ca din acele sä ne cunoa^tem pe noi inline, réutatea noasträ, §i sä cäutäm tipul prin care ni-am pulea ispäsi de réutatea ce este in noi, §i asemena in bunä- tate celui ce pätime§te azi pe cruce. Abia cäle-va zile sunt de cänd Isus inträ in Ierusalim §i a fost primit cu cea mai splen- didä manifestare de iubire sincerä, lipsitä de ori-ce ceremonii ce au insu?irea de a inlocui sinceritatea simtämintelor. Isus, care §tiea durata scurtä acelor simtä- minte ?i trecerea lor in o neimpäcatä urä sä pregäte?te^pentru acele evenimente. Rtiind cä are sä päräsascä omenimea, inte- meiazä de suplenitor al seu s. tainä a cumine- cäturii §i sä duce la locul unde il a^tepta du§- man’i. Cuno?tea scopul pentru care il cäuta, dar deoare-ce avea menirea sä moarä pentru ome- nime, de loc nu esiteazä a merge acolo. Privit’ cum merge, in fata lui sä oglindeazä o hotärire cereascä, o säninätate ce caracterisazä pre cei ce vrea sä sevir^eascä o faplä märeatä, de?i §tie cä acea va pretinde mari sacrificii. — Ori cät e de seninä fata lui, ori cätä bärbätie simte in pieptul lui, el nu poate privi la suferintele ce il a^teaptä färä groazä. lar noi privim groaza lui, ne prinde o milä in fata ei, dar nu suntem de- stoinici sä o cuprindem, de§i inima noasträ nimie nu ar dóri mai tare. Pentru-cä mintea noasträ nu e in stare a cuprinde simtemintele diferite ce sä desfä^urä nici in inima unui om, ce e in preajma mortii, decum sä poatä cuprinde cele ce sä desfä^urä in inima lui Dumnezeu omul, ce cuprinde cu privirea sa eternitatea. Atäta ne läsa pe noi sä cunoascä sä inteleagä mintea noasträ cea slabä cä Isus prwind in eternitatea veacurilor, vede réutatea pécatului original, prive^te mul^imea pécatelor personale, cari i-au fäcut necesarä moartea sa; i§i trece privirea peste multime cea mare a omenimii, ce ín urma pécatelor, nu va avea fölös de rescumpérare ?i sä intristeazä, ä§a de greu, incät cu nespusä duio^ie esprimä cu durere cuvintele: »Intristat este sufletul meu pänä !a moarte«. Apoi pentru-ca sä ne arate noue cä, unicul lucru care ne poate intäri in suferinte e rugäciunea, recurge §i el la acest mijloc. Dar precum in alte lucruri a fost supe-
