Ravista Catolica, 1904 (5. évfolyam, 17-24. szám, 6. évfolyam, 1-16. szám)
1904-02-15 / 20. szám
REVISTA CATOLICA. 319 Dar’ in acelafi timpdénsul nu ne impedecä, incát ne este eu putintä, fi obligämintele ne lasä, a nu incheia altfel de legaturi, fi a ne dedica cu totul iubirii deaproapelui, iubirei omenimei. Acest fei de iubire inaltä fi ridicä pre om mai aproape de Dumnezeu, deoare-ce are mai múlta abnegatiune. E märeatä iubirea de rnamä, de sorä, frate, fi rudenii, dar’ea’totufi nu-i afa de märeatä afa de inaltä, ca acea ee sä referefte la deaproapele preste tot, la omenime. Pentru acea inima noasträ laudä, Dumnezeu iubefte pe o mamä bunä, o sorä vrednicä, un tatä brav fi un frate virtuos, dar’ cuprinsä este inima mea de admiratiune, incät nu o fiintä omeneascä, ci ceva mai mult privesc in acea fatä, care in floarea tineretii sale sä dedicä ingrijirii de bolnavi si neputinciofi. Privefte-o cum stä cu fatä ingereascä längä patul unui bolnav, beträn fi slab, pre care boala cea indelungalä 1-a fäcut nu numai urit, ci oare cum ingrozitor. Din bubele lui curg firoaie de cop- turi, nimeni nu cutezä a se apropia de patul lui din causa mirosului greu, cu toate aceste ea stä längä patul lui fi sä roagä, alinänd nu numai durerile trupului ci fi ale sufletului séu, färä a cerca neam, conditie, stare. Ea cu drago- stea inimei sale ar cuprinde intreaga lume, dar’ fiind-cä aceasta e cu neputintä unui om ; ea se descarcä asupra cate unui nefericit, unde poate. Pre acéla ea nu l’a mai vézut, nu-1 leagä de el nici o legäturä, nu-i este tatä, nu-i este frate, ceea ce are cu el, e numai cä-i este deaproapele, e om ce sufere. Onorez pe un tatä care sä sacrificä pentru fii sei dar’ admir pe acel bärbat, care sä dedicä feri- cirei omenimei. Privefte colo cum stä pe naie un bärbat in puterea vietii, el asteaptä, singur singurel sä-1 ducä corabia, unde, unde nu ftie nici el, ceea ce ftie e cä acolo sunt creftini prigoniti, cari au lipsä de mängäierea credintii, fi sä duce sä li-o deie, fi ftie cä sunt oameni, ce rätäcesc in intunerecul pecatului, fi merge sä-i deftepte. De mäncare ingrijit nu e, cäci el acolo poate träi cu plante fi rädäcini, apoi mäncarea lui o sä facä voia Domnului, de imbräcäminte nu-i pasä, cä cel ce imbracä lumea, nu-1 va uita. Ri sä duce, dus de iubire, ca sä se jertfcascä ca Isus. * E märeatä aceastä iubire, fii mei, ea umple sufletul de admirare, dar’ ori cät de märeatä, pläcutä este lui Dumnezeu acea iubire care ne face harnici a ne lipsi de cele mai gingafe legaturi, cari indulcesc viata, totufi iubirea aceasta are margini peste cari nu-i este iertat sä treacä, nu-i iertat sä sacrificäm iubirei omenimei, iubirea deaproapelui, iubirea de neam. A sädit Dumnezeu in inima omului sirnte- méntul iubirei de neam, natiune, fi 1-a pus mai pe sus de toate simtemintele omenefti. Dénsul, care a läsat mai multe neamuri pe päment, chiar' prin faptul, cä le-a läsat, nu vo- efte ca acele sä se contopeascä, nici sä se ureascä fi vräfmä.feascä, ci sä se iubeascä. Iubindu-se, sä se intreacä in fapte bune, in tru märirea lui Dumnezeu. Läsänd Dumnezeu ca oamenii sä se nascä din diferite natiuni, neamuri, el nu voefte ca oamenii sä caute a se viri tot in acele neamuri, cári azi sunt mai fericite, mai bogate, ci pretinde ca fie-care sä remänä in neamul in care s’a näscut, acéla sä-1 iubeascä, sä se si- leascä a-1 face mare fi puternic. Deci starea nefericitä a unui neam, lipsa de drepturi a aeeluia, säräcia fi asupriréa ace- luia, nu poate sluji de motiv, nimenui, ea sä fi-1 abnege, f i sä se contopeascä in altul, mai fericit, nici ca sä-i fie rusine de el, ci tocmai starea nefericitä a neamului. trebue sä-1 facä a-1 iubi 4 mai tare, fi sä-i fie de indemn a lucra din toate puterile pentru deläturarea nefericirei ce-1 apasä. Cumcä Dumnezeu nu voefte ca omul sä se desbrace de neamul in care s’a näscut, avem multe exemple in s. scriptura. Asa vedem cä insufi strämutä pe Avram, din tara unde firea sa etnicä, nu fi-o poate afirma, fi intemeia. Apoi Avram privind la imprejurärile in care era fiul säu, nu-1 cäsätorefte in tara in care lo- cuia, ca nu cumva, ademenit de simtemintele unei femei sträine, se räceascä in el simtemintul de alipire cäträ neamul seu. Pentru acea che- mändu-fi servitoriul credinciosjii zice »ln pä- méntul in care m’am näscut eu, vei merge fi in
