Pál-Antal Sándor (szerk.): Ghidul Fondurilor şi Colecţiilor Arhivistice Privitoare la Transilvania Anterioare Anului 1918/1919 – 12. Judeţul Mureş (Bukarest - Budapest, 2014)
Tartalom
4. îndrumări privind utilizarea Ghidului arhivistic Volumul de faţă cuprinde toate fondurile şi colecţiile accesibile pentru cercetare, păstrate la SJAN Mureş anterioare anului 1918, cu specificarea denumirii, a anilor extremi şi a cantităţii documentelor. Denumirea fondurilor şi colecţiilor este cea oficială trecută şi în evidenţele centralizate. Fac excepţie denumirile fondurilor familiale şi personale, cât şi cele ale primăriilor şi parohiilor. în cazul acestora, după „fond familial” ori „fond personal” urmează numele de familie, prenumele nobiliar (dacă era) şi localitatea. La fondurile personale după „Fond personal” urmează numele de familie, prenumele, titlul nobiliar sau ştiinţific (conte, dr. etc.) In cazul fondurilor a căror denumire după 1918 a suferit modificări, pe lângă denumirea actuală (sub aceasta) am menţionat cu litere cursive şi denumirea contemporană (adică anterioară anului 1918) a creatorului fondului. Astfel subtitlul fondului PREFECTURA JUDEŢULUI MUREŞ este trecut Comitatul Mureş-Turda; la PARCHETUL TRIBUNALULUI TÂRNAVA MICĂ este Parchetul Tribunalului reg. ung. Dumbrăveni. în cazul fondului FABRICA DE ZAHĂR 1.1. S. “BERNATH ANDREI” DIN TÂRGU MUREŞ este menţionată: Fabrica de zahăr S. A. Tărgu Mureş. în cazul arhivelor parohiale ortodoxe, care până în anul 1948 au fost greco-catolice, la subtitlu am menţionat şi vechea denumirea (adică actele sunt create de parohia greco-catolică, nu de cea ortodoxă). în coloana destinată denumirii fondului sau a colecţiei şi a informaţiilor conţinute de documente, după denumire prezentăm şi genurile de documente. Aici am urmărit ca înşirarea să cuprindă succint întregul materialul arhivistic. în cazul actelor şi a volumelor (procesele-verbale de şedinţe, denumite de regulă protocoale, registre de socoteli, registre de intrare şi ieşire, indexe şi alte asemenea) considerate mai importante, am urmărit ca - după posibilităţi - să prezentăm şi anii extremi ai documentelor. Acolo unde fondurile sunt defalcate pe structuri şi serii, prezentarea informaţiilor s-a făcut în cadrul acestora. în unele cazuri numărul seriilor este considerabil. Astfel Primăria oraşului Târgu Mureş are peste 50 de serii, Scaunul Mureş 29, Prefectura judeţului Mureş 35 etc. Toate acestea au constituit, pe rând, obiectul prezentării, dacă se referea la perioada tratată. în unele cazuri când în cadrul unui fond se găsesc şi acte ale altor fonduri (cazuri concrete se întâlnesc la unele primării comunale şi parohii), acelea sunt prezentate ca serii în cadrul fondului la care au fost inventariate. Nu fac obiectul prezentării fondurile neprelucrate pentru cercetare. Este cazul Fondului familial Nalâtzi de Bobâlna din anii 1459-1784 (0,25 m. 1.) care conţine doar fragmente de acte salvate după distrugerile răscoalei din 1784. în cazul unor fonduri, care au serii sau părţi de serii necercetabile, le-am marcat cu * şi motivul restricţiei l-am menţionat în rubrica „Menţiuni”, în dreptul fondului în cauză. Ghidul oferă o prezentare amplă a registrelor confesionale de stare civilă anterioare anului 1918. Pe lângă menţionarea datelor de stare civilă - adică de botezuri, cununii şi decese -, sunt semnalate şi alte informaţii existente în registre, utile cercetătorilor. în Ghid sunt menţionate denumirea parohiilor-mamă şi a filiilor aparţinătoare acestora. în cazul filiilor care nu conduceau registre proprii, stabilirea filiaţiei am făcut-o pe baza înregistrărilor aflate la parohia mamă. La botezaţi, cununaţi şi morţi am dat şi anii extremi ale acestora, dar numai până în anul 1918. Registrele de stare civilă parohiale au fost preluate de la culte, în baza Decretului nr. 153/1950 al Prezidiului Marii Adunări Naţionale, de către oficiile de stare civilă de stat. De aici, aceste registre au ajuns în depozitele fostelor servicii regionale ale Arhivelor Statului mai târziu, după înfiinţarea acestora. Cele de pe raza regiunii Autonome Maghiare au fost preluate de la sfaturile populare de pe raza acesteia, în anii 1952-1953. Dar o parte a registrelor au rămas în continuare, până azi, la oficiile de stare civilă de stat. în prezent Arhivele Naţionale deţin registrele de stare civilă parohiale potrivit împărţirii teritoriale a ţării, pe judeţe. La Serviciul Judeţean Mureş a Arhivelor Naţionale se află numai registrele confesionale de stare civilă din judeţul Mureş. Menţionăm că în depozitele SJAN Mureş există numai registre confesionale de stare civilă. Registre de stare civilă de stat, introduse în Transilvania în toamna anului 1895, sunt deţinute de oficiile de stare civilă ale primăriilor orăşeneşti şi comunale. Colecţia registrelor confesionale de stare civilă din Târgu Mureş conţine 1380 de registre, însumând 47,50 m. 1. de arhivă. Dintre acestea 44,00 m. 1. sunt anterioare anului 1918. Pe lângă cele cuprinse în inventarul Colecţiei registrelor confesionale de stare civilă există unele registre şi în câteva fonduri parohiale. Acestea din urmă sunt prezentate atât în cadrul fondurilor parohiale, cât şi la registre de stare civilă. Pentru a face distincţie între ele, registrele din urmă - în ambele locuri - au fost culese cu litere şi cifre cursive. 16