Bicsok Zoltán (szerk.): Ghidul Fondurilor şi Colecţiilor Arhivistice Privitoare la Transilvania Anterioare Anului 1918/1919 - 9. Judeţul Harghita (Bukarest - Budapest, 2014)

Tartalom

Din aceste motive, arhiva scaunelor Ciuc, Giurgeu, Casin s-a păstrat pentru secolul 20 cu multe lipsuri, pentru ca în anul 1964 să sufere o altă, foarte gravă pierdere. Pentru a evita volumul de lucru imens ce ar fi însemnat ordonarea materialului, un şef de compartiment de la Sfatul Popular Raional Ciuc a dispus - fără aprobarea Arhivelor, şi evident fără vreo analiză prealabilă în vederea selecţionării - trimiterea la topit a peste 5 tone de acte, printre care probabil şi documente cu valoare istorică, din care ulterior s-a recuperat doar o mică parte. S-au distrus de asemenea şi straturile inferioare ale documentelor păstrate în pachete pe podeaua scării Palatului administrativ.37 Tot ce a mai rămas din arhiva scăunală a fost preluat de la Sfatul Popular Judeţean în anul 1969, după ce în anii 1966—1968 materialul a fost fişat de către zilieri sub îndrumarea unui arhivist. Materialul de cca. 58 de m.l. s-a ordonat în cinci fonduri: Scaunul secuiesc Ciuc (1563-1876), Scaunul filial Giurgeu (1607-1851), Scaunul filial Ciucul de Sus (1656-1849), Scaunul filial Ciucul de Jos (1624— 1849) şi Scaunulfilial Casin (1651-1846).38 Toate cele cinci fonduri conţin în primul rând acte administrative, judecătoreşti şi de asigurare a unor drepturi, ordonate cronologic şi inventariate la nivel de unitate arhivistică, în rândul registrelor o însemnătate aparte au protocoalele judecătoreşti şi registrele cu procese-verbale ale adunărilor generale din secolele 17—19.39 Sub denumirea de Scaunul secuiesc Odorhei (1755-1874) Serviciul nostru deţine doar un fragment alcătuit din 89 de unităţi arhivistice al fostei arhive a scaunului. Dintre acestea, cele mai valoroase sunt conscripţiile urbariale din anii 1755 şi 1820. Informaţii privind conţinutul arhivei scăunale de la începutul secolului 20 aflăm dintr-un proces-verbal de predare-primire din 1903,40 potrivit căruia unităţile cele mai importante au fost indexurile din 1561 încoace, respectiv lustrele din anii 1614, 1623, 1674, 1679, 1685, 1689, 1700, 1701, 1702, 1712, 1713, 1721 şi 1806. După ce în 1925 şi-a început activitatea Direcţia Regională Cluj a Arhivelor Statului, aceasta a trecut la preluarea materialului arhivistic cu valoare documentară de pe tot teritoriul Transilvaniei. Conform unui ordin al ministrului de interne, rândul arhivei scaunului Odorhei ar fi venit în anul 1932,41 însă conducerea Arhivelor de la Cluj l-a informat pe prefectul judeţului că din lipsă de spaţiu nu poate prelua deocamdată cantitatea de arhivă estimată de prefect la cca. 2-3 vagoane, astfel că transportarea arhivei scăunale a avut loc doar în toamna anului 1934. Arhiva scaunului Odorhei — inclusiv conţinutul Lăzii Secuieşti - se păstrează până astăzi la Cluj. 3.1.2. Arhivele instituţiilor administrative din perioada neoabsolutismului După înăbuşirea revoluţiei de la 1848-1849, autorităţile imperiale au desfiinţat sistemul scăunal şi au introdus administraţia militară, care a durat cinci ani. Actele administrative create în această perioadă se regăsesc în arhivele instituţiilor epocii: oficiile cercuale respectiv subcercuale. Cercetarea documentelor, în majoritate de limbă germană ale comisariatelor cezaro-crăieşti, se poate realiza cu ajutorul instrumentelor contemporane de evidenţă şi al listelor de existent. în anul 1854 de la administraţia militară s-a trecut la cea 37 Pál-Antal, Sándor, Levéltár-sors, în „Hargita Népe”, anul 2, nr. 187 (196). (6 septembrie 1990) (Soartă de arhivă.) 38 Denumirea de scaun filial nu este corectă, deoarece Giurgeul, Ciucul de Sus, Ciucul de Jos şi Casinul au fost scaune asociate, îm­preună formau scaunul Ciuc. 39 Pentru prezentarea fondurilor scăunale vezi: Bicsok, Zoltán, Csík-, Gyergyó- és Kászonszék levéltára (I.), ín „Örökségünk”, nr. 2/2010. 10-12.; Idem, Csík-, Gyergyó- és Kászonszék levéltára (II.), ín „Örökségünk”, nr. 3/2010. 12-14. (Arhiva scaunelor Ciuc, Giurgeu şi Casin I-II.) 40 Potrivit procesului-verbal din 19 octombrie 1903, arhivistul principal al comitatului, Dénes Bíró, în urma alegerii sale ca pretor, a predat arhiva comitatensă - inclusiv cea scăunală - arhivistului Mihály Kamocsay. - SJANHR, fondul Prefectura judeţului Odor­hei, inv. nr. 18, dosar nr. 9327/1903, fila 1. 41 Ordinul ministrului de interne nr. 2017A din 1932 către prefecturi, în chestiunea arhivelor vechi: „Ministerul Instrucţiunei Publice şi al Cultelor (Direcţiunea Artelor) ne aduce la cunoştinţă prin adresa no. 6180 din 1932, că în arhivele judeţelor şi primăriilor oraşelor din întreaga ţară se află comori imense de vechi documente (...) aceste documente sunt zilnic ameninţate cu distrugerea şi dispariţia. Samsarii streini cari le cumpără şi funcţionarii fără pricepere cari le vând, contribuie la nimicirea acestui tezaur fără care nu se poate legitima istoriceşte poporul nostru. Conform legei din Iulie 1925, pentru a se pune capăt situaţiunei sus arătată, vă rugăm să luaţi măsuri de urgenţă, ca toate actele vechi până la 1870 din arhiva acelei autorităţi să fie trimise direct, în timpul cel mai scurt, la institutul lor firesc de concentrare şi păstrare care este: Arhivele (...) din Cluj (pentru autorităţile din Transilvania şi Banat). 14

Next

/
Oldalképek
Tartalom