Bicsok Zoltán (szerk.): Ghidul Fondurilor şi Colecţiilor Arhivistice Privitoare la Transilvania Anterioare Anului 1918/1919 - 9. Judeţul Harghita (Bukarest - Budapest, 2014)

Tartalom

civilă, noua perioadă terminându-se în 1861, când s-a revenit din nou la scaune. în cazul Serviciului nostru, actele oficiilor (preturilor) cezaro-crăieşti de plasă nou create nu au fost despărţite de cele ale comisariatelor cercuale/subcercuale din perioada anterioară. Acestea, de asemenea, sunt în majoritate redactate în limba germană şi se pot cerceta pe baza instrumentelor contemporane de evidenţă (registre de intrare-ieşire). 3.1.3. Arhivele comitatelor Ciuc şi Odorhei Cele două comitate s-au constituit în baza legii administrative nr. XXXIII din 1876, în linii mari pe teritoriul fostelor scaune Ciuc, Giurgeu şi Casin, respectiv Odorhei. Ambele fonduri sunt destul de mari (în total cca. 750 m.l.), la fel şi cantităţile de documente anterioare anului 1919 sunt însemnate: 158 m.l. respectiv 227 m.l. Au o structură asemănătoare: majoritatea documentelor de dinaintea anului 1919 sunt acte ale cabinetului subprefectului, păstrate cu multe lipsuri, şi care pot fi cercetate pe baza instrumentelor contemporane de evidenţă (registre de intrare-ieşire şi indexuri), însă pot stârni interesul cercetătorilor şi actele comisiilor administrative, municipale şi cele ale comisiei electorale centrale. Dintre registre cele mai importante sunt cele cu procesele-verbale ale şedinţelor adunării comitetului municipal. Documentele care s-au păstrat în arhivele comitatelor Ciuc şi Odorhei nu atestă efectuarea unor selecţionări masive înainte de anul 1919. Sándor Miklós, arhivistul comitatului Ciuc, într-un raport din anul 1903 înaintat vicecomitelui Antal Becze, declara următoarele: „ Spaţiile actuale de arhivă au devenit atât de neîncăpătoare în ultimii ani, încât ar fi fost nevoie de lărgirea acestora încă în timpul predecesorilor mei. (...) Nevoia de spaţiu se datorează, pe lângă creşterea constantă a numărului de acte, faptului că nu s-a practicat niciodată selecţionarea, şi nu se face nici acuma, deşi regulamentul de funcţionare dispune clar referenţilor întocmirea listelor de selecţionare. ”42 Sándor Miklós scria de selecţionarea arhivei şi în anul 1911 ca despre o lucrare planificată, al cărei regulament trebuia să fie elaborat de comitetul municipal.43 în absenţa documentelor, nuţ este cert dacă lucrarea planificată s-a efectuat. Situaţia a fost oarecum similară şi în comitatul Odorhei. Din cauza lipsei de spaţiu, în anul 1907 comitetul municipal a hotărât selecţionarea arhivei comitatului, a numit şi o comisie prezidată de vicecomite, care urma să înainteze spre aprobare comitetului municipal o lucrare de selecţionare.44 în anul 1909 comitetul municipal a hotărât şi selecţionarea arhivei sedriei orfanale comitatense, comisia de selecţionare urmând să înainteze un buget de cheltuieli pentru ambele lucrări.45 Deoarece Ministerul de Interne nu a aprobat sumele solicitate pentru aceste lucrări în bugetul comitatens, ambele selecţionări au fost amânate, şi se pare că nu s-au efectuat înainte de 1919. Un proces-verbal încheiat la data de 23 mai 1946, la Szombathely (Ungaria) ne ajută totuşi să înţelegem, măcar în parte, cauza lipsurilor de documente din cele două arhive comitatense.46 Conform acestuia, în toamna anului 1944, cu ocazia evacuării de către trupele ungare a Transilvaniei de Nord, în Arhiva comitatului Vas au ajuns 70 de lăzi cu acte ale comitatului Ciuc. O parte din această cantitate a fost arsă de militarii sovietici care au fost cazaţi acolo, iar o cantitate de 18 lăzi a fost dusă în adăpostul antiaerian al Arhivei din castelul Erdődy de la Bakófa, unde ulterior s-a distrus. Actele care s-au păstrat, cu excepţia celor care au fost declarate „de reţinut” (documente confidenţiale administrative şi militare), au fost înapoiate în anul 1950, ca urmare a unei convenţii bilaterale privind schimbul de documente dintre cele două ţări.47 Comitatele erau împărţite în plase, iar arhivele preturilor de plasă (din Miercurea Ciuc, Frumoasa, Sânmartin, Gheorgheni şi Tulgheş, respectiv Atid, Ocland şi Odorhei), care conţin în primul rând corespondenţă oficială cu comunele din raza de competenţă, constituie fonduri separate. 42 SJANHR, fondul Prefectura judeţului Ciuc, inv. nr. 4, dosar nr. 4752/1903, filele 1-2. (Traducerea autorului) 43 SJANHR, fondul Prefectura judeţului Ciuc, inv. nr. 4, dosar nr. 129/1911, fila 7. 44 SJANHR, fondul Prefectura judeţului Odorhei, inv. nr. 166, registrul nr. 32 (1907), fila 209 (hotărârea nr. 450). 45 SJANHR, fondul Prefectura judeţului Odorhei, inv. nr. 166, registrul nr. 34 (1909), filele 76-77 (hotărârea nr. 45). 46 SJANHR, dosarul fondului Prefectura judeţului Ciuc. 47 Raportul şefului Arhivei comitatului Vas din 11 aprilie 1950, către vicecomitele aceluiaşi comitat. - SJANHR, Dosarul fondului Prefectura judeţului Ciuc. 15

Next

/
Oldalképek
Tartalom