Marisia - Maros Megyei Múzeum Évkönyve 34-35/3. (2015)

Carmen Lucia Petru: Interviu cu un refugiat prin "ţara de la răspăntii"

Mari sia XXXIV-XXXV

Interviu cu о refugiatä prin „tara de la räspäntii ”

Carmen Lucia PETRU

Profesoara E. F., s-а náscut ín Basarabia, íntr-un sat din preajma Nistrului, Alcedar. Fiicä unicá §i mezina unei familii de gospodari, cu patru copii, al cáréi tata fusese primarul comunitatii, ínainte de 1940, ea T§i Tnsote§te familia ín refugiul din 1944. Cálátoria, ínceputá längä Nistru, о va purta páná la confluenta Tárnavelor, ín Blajul anului 1945.- Daca v-ati íntoarce ín timp, ín spatiul cald §i protector al copiláriei, cánd ati identifica momentul ín care evenimentul exterior pätrunde brutal, declan§änd sfär§itul unei lumi familiare, domestice?- E.F.: M-am näscut in anul 1933, intr-un sat din apropierea Nistrului, sat cu multi gospodari. Pärintii mei erau printre frunta§ii satului. Eram patru frati, doi la liceu, la Soroca §i doi acasä. Adicä trei bäieti §i eu, Lora. Am terminat clasa intäi primarä cänd, peste tinuturile noastre, s-а iscat о furtunä generatä de oameni, nu de natura. Tata era concentrat cänd Basarabia, prin intelegere, a fost ocupatä de armata ro§ie. О parte din concentrati n-au mai apucat sä treacä Prutul, au fost ajun§i de ru§i, dezarmati §i trimi§i la casele lor. A§a s-а intors §i tatäl nostru. In curtea noasträ a intrat un militar pe care női, copiii, nu l-am cunoscut §i mama l-a imbräti§at. Niciodatä n-o väzusem pe mama imbräti§änd §i-atunci am §tiut cä era tata, cä se petrecea ceva grav. Pentru toti gospodarii ocupatia a ínsemnat ínceputul unui calvar. Ne-au luat tot, ni se cereau munci obste§ti §i dári din putinul ce ne-а mai rámas, női, copiii, am fost obligati sä repetám clasa pe саге о absolvisem cu un an ínainte. Dupá putin timp au inceput deportárile. írni amintesc cä tata dormea íntr-o íncápere al cáréi geam dädea spre grädinä, ca sä poatä fugi dacä cineva venea sä batä noaptea la u§ä. In lipsa capului familiei cei ai casei scäpau, pentru о vreme.- A reu§it tatäl D-voasträ, prin aceastä stratagemä, sä-§i protejeze familia, evitänd deportarea?- E.F.: Asta s-а datorat unui primär, lu§cenko, ucrainean, sträin de sat, care se vede cä era un om cumsecade. Multi reu§iserä sä piece, din sat, ín Románia. Au fost deportati un holtéi, un väduv §i о singurä familie cu copii. Primarul motiva cä nu mai sunt altii, pentru cä erau deja refugiati. A§a am scäpat, ca prin urechile acului. Pe de altä parte primarul, petrecäret din fire, se ímprietenise cu un frate al máméi cu aceia§i meteahnä §i, chiar dacä ziua tuna §i fulgera ímpotriva culacilor, noaptea í§i mai alina pornirile ín pivnita tatéi unde vinul era chiar pe gustul lui.- Ce a ínsemnat sosirea trupelor románé, ín ’41, pentru D-voasträ, familia §i comunitatea care rämäsese in sat?- E.F.: Cänd au pätruns romänii in Basarabia a fost bucurie §i sperantä. Unele lupte s-au dat §i pe teritoriul satului nostru. Noi am plecat din sat in comunele apropiate, dar care nu se aflau pe linia frontului. Locuitorii satului, cu mare elan, au incercat sä-i intämpine pe soldatii romäni. Au scos steagurile, prapurii, päine, sare §i miere §i incolonati cu mic, cu таге, au plecat spre marginea satului, la §osea. Intreaga noasträ familie era in coloanä. Dar, la §osea, am dat peste о unitate ruseascä in retragere, care se indrepta spre sud, spre singurul pod peste Nistru care rämäsese intreg. Soldatii ru§i erau ín camioane §i cántau, copiii se agátau de

335