Marisia - Maros Megyei Múzeum Évkönyve 29/2. (2009)
Cultură spirituală
320 Marisia XXIX menite sä asigure fortä de persuasiune §i de asimilare a invätäturilor transmise. Din perspectiva continuturilor, maniera de structurare a compunerilor ce alcátuiesc Sicriiul de Aur este un indiciu al preocupärilor sale pentru edificarea unei pedagogii funerare cu importante invätäturi privind conduita din timpul vietii. Astfel, "subiectii" ín jurul cárora se construie§te edificiul predicatiei dobändesc valoare exponential pentru categoria socialä cäreia ii apartin, pentru pozitia social-comunitarä pe care se situeazä in virtutea unui profil moral exemplar, pentru traseul existential parcurs, sau pentru contextui anecdotic al mortii25. Eie configureazä §i un topos al suferintei, acoperind о gamä largä de situatii intälnite in confruntarea unei comunitäti cu realitatea mortii26, de la decesul femeii provocat de na§terea unui copil, pänä la moartea celor care" au träit in amäräciuni grele". Este insä important sä sublimem faptul cä aceastä culegere de oratorie funebrä se dovede§te a fi, in principal, о carte de edificare sufleteascä; astfei, se intämplä frecvent, in cuprinsul cazaniilor, ca predicatorul sä "uite" de "subiectul" care a provocat discursui, amintindu-§i doar in final §i, uneori chiar tangential, de acesta27. Judecänd in ansamblu funebrul (la nivel comportamental, retoric §i imaginar) ca о incercare de rationalizare a mortii, devine firesc ca predicatia sä vizeze aproape exclusiv supravietuitorii, defunctui fiind pretextul potrivit pentru a conferi "greutate" invätäturilor transmise prin pilde, disecate §i tälcuite in constructii subiacente. De altfel, §i in textele cronicarilor din sec.XVII-XVIII se va folosi practica punctärii decesului ca timp favorabil acelui memento mori cu finalitate eticä, mizänd pe relatia de cauzalitate dintre moralitatea conduitei defunctului §i felul mortii sale, raport ce va deschide spinoasa chestiune a dialecticii faptä-pedeapsä. Chiar dacä se apreciazä cä prin predicile lui loan Zoba omiletica funebrä inregistreazä о tentativä de modernizare, in special prin articularea compozitionalä, la nivelul structurii ideatice se continuä acelea§i directii analizate de noi, viziunea asupra mortii situändu-se intre acelea§i cadre tematice traditionale promovate de bisericä. Ceea ce il individualizeazä semnificativ, devenind astfei precursorul unor pozitionäri similare, este accentul pus pe pledoariile morale ce cunosc 25 C.Dobre-Bogdan op.cit., p.101 26 Standardizarea omiliilor ín functie de criteriul situational face ca aceastä culegere sä dobändeascä valoarea unui manual, a unui indrumar, extrem de util preotilor prin adresabilitatea largä §i universalä pe care о are; compatibilitatea cu destinul defunctului este criteriul ce determinä opfiunea pentru cazania potrivitä. 27 Este situatia din Propcrvedaniia a doaoa, unde "omul care au zácut ín boale grele de demult" apare doar de circumstantä intr-un final concis in care, dincolo de formula de compätimire, singura referire este la perspectiva eliberatoare a mortii ce puné cápát unui destin nefericit.
