Marisia - Maros Megyei Múzeum Évkönyve 15-22. (1985-1992)

II. Istorie

348 MELINTE 5ERBAN 22 lufiu incä in vaira anului 1939. Nemultumit, autorul terminä de redac­­tat о a doua variant;! abia in noiembrie 1941, cind editura trecea prin mari greutäfi financíare. Volumul apare, in 1943, la „Socec“, sub titlul Mintuire100. Din diferite motive, poate tot financiare, n-au mai apärut nici celelalte cärfi: Cronici literare de Ion Chinezu, Insemnäri critice de Romulus Demetrescu, Variatiuni plastice de V. Bene? sau Studentii, Ceka si moarte de Alia Rachmaninova. Inainte de a se retrage de la editurä, Emil Giurgiuca intenfionase sä publice „un studiu foarie inte­­resant despre Dostoiewski" al lui Sergiu Ludescu, scriitor cu vedqri de stinga, colaborator al revistei studente?ti Cadran. Plecarea pe front ?i moartea prematura a autorului a impiedicat tipärirea studiului. S-а putut observa, eredem, cä adeväratul ferment al acestei in­­dräznete ?i eficace intreprinderi culturale a fost poetul Emil Giurgiuca- Bineinfeles, färä sä-i negäm mpritele editorului care a fost Miron Nea­­gu. Fiind un iubitor al cärtii ?i un prieten al scriitorilor, remarcat prin cintec $i frumusefea tiparului, el a investit incredere ?i, mai ales, capital, lar pe lingä acestea, casa lui a fost deschisä in permanentä scriitorilor care gäseau la el sála? de odihnä ?i masä pe timpul tipäririi lucrärilor. „Scriitorii tineii ardeleni au gäsit in Miron Neagu nu numai un editor, ci si un iraté mai virstnic care i-a primit in casa lui, ajutindu-i si in­­curajindu-i moral ?i material, fapt unic, färä precedent irf istoria literaturii transilvänene“ — va serie, peste ani, Emil Giurgiuca101; „Nu odatä — noteazä Vlaicu Bírna102 103 — tinerii soriitori care veneau sä-?i adueä manuscrisele sau sä-?i supravegheze tipärirea cärtilor, gäseau un loc de masä ?i adäpost de zile ?i säptämini in casa lui Miron Neagu“. Pe bunä dreptate, deci. Mihai Beniuc, il socotea, pentru tot ce a fäcut, „din toate punctele de vedere un perfect Mecena“108. Ceea ce insä ii revine poetului ?i omului Emil Giurgiuca, cél pufin in primii doi ani de activitate a editurii, este adunarea manuscriselor, selectarea lor, orien­­tarea intregului plan editorial. Scriscfile trimise prietenilor, eite se vor mai fi pästrat, ca ?i märturiile unora dintre ei sint о dovadä peremp­torie. Pe lingä — Ion Chinezu insista mereu sä-i trimitä manuscrisul lu­­erärii — dupä cum am mai remarcat — carte care „va trebui neapä­­rat sä aparä“ din mai multe motive: “Lasä autocritica excesivä! Tu ai seris atitea lucruri frumoase! Dar mai de pret decit operatia de disec­­tie a oriticii tale, este nobila impresie pe care о la?i cititorului: exis­­tenfa u-nei lumi de idei pe care spiritul täu sfredelitor le inaltä peste materialul interpretat. Tu nu e?ti un recenzent. E?ti un adevärat spirit critic. Cartea ta ar fi un model, in felül ei, de con?tiinciozitate profe-100. Octav -^ulutiu, op. cit., p. XXXVIII; George Baiculescu, Cronicä bibliogra­­ficä, in Revista Fundatiilor Regale, X (1943), nr. 8, p. 449. 101. Referinfá ejt. 102. Idem. 103. Art cit.

Next

/
Oldalképek
Tartalom