Marisia - Maros Megyei Múzeum Évkönyve 6. (1976)

III. Etnografie

660;

VASILE POP

2

Pentru a preveni o astfel de situaţie, oamenii au aplicat în trecut diferite practici cu caracter magic. Pentru tinerii „nelumiţi“ se organiza o nuntă postumă, obicei care s-a transmis din generaţie în generaţie pînă în zilele noastre.

Şi astăzi oamenii din zona de cimpie a jud. Mureş, zonă oercetată de noi în perioada cuprinsă între anii 1965-1975, consideră că e mare păcat ca un tînăr să moară neînsurat. Dacă acest lucru totuşi s-a întîmplat, înmormîntarea lui se face sub formă de nuntă. După concepţia lor, ceremonialul astfel organizat, înlocuieşte nunta de care n-a avut parte tînărul aici pe pămînt. (Inf. Stuparu Augustin-Zau).

In cadrul ceremonialului nunţii postume în zona amintită mai sus, apar personajele de bază: mirele şi mireasa, naşii, colăcarii, stegarul, druştele etc.

în timp ce în unele regiuni ale ţării noastre oamenii cred că celebrează o nuntă adevărată şi că mortul se căsătoreşte pe lumea cealaltă.1 în regiunea cercetată de noi oamenii ştiu că nu e vorba de o nuntă reală ci numai de una simbolică.

In decursul mileniilor sensul magic al ceremonialului a dispărut din conştiinţa lor dar persistă în schimb înţelesul simbolic al aotului. A. Fochi sublinia că nunta mortului „merită atenţia cercetătorilor, căci cunoaşterea desfăşurării ei ajută la înţelegerea modului cum s-a făcut translaţia imaginii artistice“ în cunoscuta baladă Mioriţa şi „la sesizarea sensului acestei imagini“.2

Ţinem să accentuăm faptul că practicarea ceremonialului nunţii postume e atestată din cele mai vechi timpuri atît arheologic cît şi literar.

In dorinţa de a nu prezenta fenomenul în mod izolat, ci în contextul general uman, subliniem faptul că originea acestui obicei ţine de cele mai vechi vîrste culturale primare ale omenirii. Obiceiuri asemănătoare s-au practicat şi în îndepărtata Chină.3

Sínt semnificative informaţiile detailate pe care le găsim într-o lucrare cu caracter ştiinţific, cu privire la ceremonialele nupţiale organizate în această ţară la moartea fiului împăratului Tai-Tsu (220-227 e. n.) şi a fiicei împăratului Ming (227-239 e. n.).4

Pentru continentul european practicarea ceremonialului este un fenomen general. Este adevărat că în zilele noastre obiceiul e practicat în

! S. FI. Marian, înmormîntarea la români, 1892, pp. 100—101 şi 252—253.

2 Adrian Fochi, Mioriţa, 1964, pp, 492—493.

3 Arthur E. Smith, La vie Ies paysans chinois, Paris, 1930, pp. 310—312.

4 T. Bănăţeanu, Le mariage des morts et ses reflets dans le folklore indoeuropéen, p. 74.