Marisia - Maros Megyei Múzeum Évkönyve 6. (1976)
II. Istorie
448 GHEORGHE IANCU 4 pentru ca printr-un decret-lege ulterior să se prelungească, pentru vechea Românie, pînă la 31 ianuarie 19197. Intru cit după unire, în Transilvania circulau alături de coroanele austro-ungare, leii româneşti şi leii de război8, Ministerul de Finanţe, prin adresa nr. 199.564 din 15/28 ianuarie 1919, a autorizat Consiliul Dirigent, Resortul finanţelor să ştampileze biletele de lei emise de Banca Generală Română, care se găseau în posesia populaţiei din Transilvania şi nu fuseseră ştampilate în vechea Românie9. Prin Ordonanţa nr. 656 din 6 februarie 1919, Resortul de finanţe înştiinţa pe cei interesaţi că ştampilarea urma să se facă la Resort, pînă la 14 februarie 191910. Intervalul pentru înfăptuirea ştampilării fiind evident prea mic11, la 15 februarie 1919 Resortul anunţa prelungirea termenului pentru ştampilare, în funcţie de subscrierile la împrumutul Unirii lansat de guvernul de la Bucureşti12. După ce prin, Avizul nr. 1684, Resortul finanţelor făcea cunoscut că în conformitate cu prevederile Decretuluilege nr. 772 din 18 februarie/3 martie 1919, bancnotele Băncii Generale de 25, 50 bani şi 1 leu nu se ştampilau13, la 6/19 martie 1919 anunţa Decizia Ministerului de Finanţe de încheiere a subscripţiei la împrumutul Unirii şi concomitent a ştampilării leilor 'de război pe data de 9/22 martie 1919.14 Ministerul Finanţelor şi Resortul de Finanţe şi-au concentrat eforturile în vederea controlării circulaţiei financiare, a apărării cursului leului şi de a împiedica specula financiară. Astfel, Ministerul de Finanţe, prin adresa nr. 199.149 din 14 ianuarie 1919, a autorizat Resortul de finanţe să aprobe trecerea leilor Băncii Generale Române din Transilvania în vechea Românie doar în situaţii pe deplin justificate15. La 20 ianuarie 7 Decrete-lege publicate in „Monitorul Oficial“ 1 noiembrie 1918—1 iunie 1919 adnotate de Vasile Toncescu. Bucureşti, 1919, p. 17. 8 Prin Ordonanţa Resortului de finanţe nr 574 din 3 februarie 1919, prefecţii, caseriile publice şi private erau informate că leii emişi de Banca Generală Română au putere de circulaţie pe teritoriul Transilvaniei numai în cazul în care erau ştampilaţi de forurile competente de la Bucureşti sau care se vor ştampila în Transilvania. Se atrăgea în acelaşi timp atenţia asupra apariţiei de bancnote prevăzute cu ştampile false, indicîndu-se şi contravenţiile pe care le vor suporta cei care vor face ştampilări nelegale. Cf. „Gazeta Oficială“, nr. 7—12 din 1, 6, 8, 12, 19, 22 februarie 1919, p. 5. 9 Ordonanţa nr. 656 din 6 februarie 1919 a Resortului de finanţe, „Gazeta Oficială“, nr. 7—12, p. 7. 10 Ibidem, p. 7—8. 11 „Renaşterea Română“, nr. 19 din 29 ianuarie/11 februarie 1919. 12 „Gazeta Oficială“, nr. 7—12, pp. 15—16. 13 Ibidem, nr. 16 din 12 martie 1919, p. 14. 14 Ibidem, nr. 17—19 din 15, 22, 26 martie 1919, p. 9; Consideraţii cu privire la leii emişi de Banca Generală Română, Ion Brătianu, Dezbaterile Adunării Deputaţilor 1919—1920, p. 630 (mai departe D.A.D.). 15 „Gazeta Oficială“, nr. 7—12, p. 8.
