Marisia - Maros Megyei Múzeum Évkönyve 6. (1976)
II. Istorie
19 LEGISLAŢIA AGRARĂ DIN TRANSILVANIA (I) 405 tregirea proprietăţii ţărăneşti individuale cu fineţe şi păşuni, cele din urmă folosite în comun. Prin pămîntul ce ar fi urmat să-l primească, se garanta, din nou, ţăranului împroprietărit, posibilitatea de a-şi crea o proprietate (arător, păşune, pădure) cel puţin atît cît poate munci el şi familia lui. Era o reluare a ideii exprimate în punctul 5 al Declaraţiei de la Alba Iulia. Aceeaşi promisiune, în aceeaşi formulare, fără a se preciza concret, nici la 1 decembrie 1918 şi nici în august 1919, suprafaţa de pămînt ce se avea în vedere la alcătuirea sau completarea proprietăţilor ţărăneşti. Nu s-a arătat în nici un articol al Proiectului de lege pentru reforma agrară din 1919 ce suprafaţă de pămînt urma să se dea ţăranului lipsit complet de pămînt sau celui cu pămînt puţin, insuficient pentru trebuinţele sale. Fuseseră doar vag formulate cele trei categorii ale lotului de împroprietărire: de completare, de întregire şi de colonizare, ales unul sau altul, şi fixată suprafaţa lor în funcţie de împrejurările locale. Prin împrejurări locale s-au înţeles suprafeţele de teren expropriabile, numărul celor îndreptăţi la împrorietărire, capacitatea de muncă a acestora şi mijloacele, în general, de producţie de care dispuneau ţăranii. Nu se făcuse vreo delimitare mai precisă în această problemă, deoarece, surprinzător, legiuitorul n-a urmărit, aşa cum singur a arătat, împroprietărirea tip cu orice preţ şi în toate împrejurările, după necesităţile izvorîte din lipsa de pămînt a ţăranilor, cum credem că ar fi fost firesc. El a dorit, doar, o împărţire a pământului, ţinînd seama de capacitatea de muncă a ţăranului. A înţeles prin aceasta nu numai forţa fizică, ci şi (şi mai ales) mijloacele de producţie ale ţăranului, în care, cum bine se ştie, era deficitar, din cauza situaţiei sale social-economice moştenite. Elementele de judecată la alcătuirea listelor celor îndreptăţiţi la pămînt prin reforma agrară trebuiau să fie — susţinea Osvada — „puterea de muncă, mijloacele de a putea fi un bun gospodar producător, care poate suporta sarcinile bunătăţilor învestirii cu pămînt. . . Noi cerem — mai preciza V. C. Osvadă — să se creieze gospodării ţărăneşti reale şi sănătoase economiceşte“, fără a le fixa un lot unitar, pe care îl considera fără rost şi fără vreo îndreptăţire economică. Trebuia lăsat totul pe seama „executorilor“ şi a latitudinii acestora de a da pămînt unde vor crede de cuviinţă şi cît se va putea.53 Osvadă a sintetizat aici — credem — concepţia economiştilor agrarieni din cadrul Consiliului Dirigent. Ea s-a apropiat doctrinar de con-53 Osvadă, V. S. Reforma agrară pentru Transilvania ..., p. 50.