Marisia - Maros Megyei Múzeum Évkönyve 6. (1976)
II. Istorie
404 MARCEL ŞTIRBAN 18 ln ce priveşte prima problemă, aceea a formelor de proprietate agrară, decretul-lege 3911/1919 a mers pe linia consolidării proprietăţii private individuale. Formau obiectul acestei forme de proprietate terenurile de cultură, arabile, destinate culturilor cerealiere, plantelor, textile sau de nutreţ, o parte din păduri şi păşuni. In acelaşi timp, decretullege din 1919 urmărea şi păstrarea proprietăţii agrare de grup, moştenită şi extinsă îndeosebi asupra pădurilor şi păşunilor. Se aveau în vedere pădurile, păşunile de munte izlazurile, — proprietatea comunelor, pădurile şi păşunile composesoratelor foştilor iobagi, ale comunităţilor de avere din cadrul fostelor regimente de graniţă, toate scutite de expropriere. A treia formă de proprietate acceptată de către decretul-lege 3911, în limite mult reduse, însă, şi condiţionată de scopul urmărit, a fost proprietatea persoanelor morale, publice sau private (instituţii, corporaţii, fundaţii, bănci, întreprinderi etc.) Proprietăţile rurale ale persoanelor morale au fost supuse în întregime exproprierilor, dar decretul-lege din 1919 a îngăduit şi exceptarea lor de la expropriere integrală sau parţială, cu condiţia ca ele să servească nemijlocit un scop special ştiinţific, artistic, educativ, sanitar, caritativ sau economico-naţional. In sfîrşit, expunerea de motive la proiectul decretului-lege 3911/1919 a prevăzut, de asemenea, în limite mult reduse ca suprafaţă, şi proprietatea de stat asupra unor păduri, păşuni şi chiar terenuri arabile. S-a preconizat extinderea acestora, sub raport numeric, prin crearea de noi ferme, acolo unde era teren disponibil. A doua problemă — categoriile de proprietate — a făcut, de asemenea obiectul expunerilor de motive amintite. Punctul de vedere exprimat în anul 1919 era, în această problemă, foarte ispititor. S-a vorbit de trecerea pămîntului de la cei care erau numai mediatori în procesul de producţie, în mîna acelora care prestau muncă efectivă, cei din urmă bucurîndu-se în exclusivitate de roadele muncii lor. în general, pămîntul a fost considerat ca un teren de plasare a muncii, un mijloc de producţie ce trebuia dat acelor ţărani care-1 puteau cultiva. S-a spus, apoi, că reforma agrară are drept scop sporirea, completarea şi integrarea proprietăţilor rurale ţărăneşti. Aceasta însemna — potrivit celor ce au pregătit decretul-lege 3911, înainte de toate, sporirea proprietăţilor ţărăneşti, prin împroprietărirea ţăranilor lipsiţi complet de pămînt. S-a urmărit, apoi. completarea proprietăţilor ţărăneşti mici, pitice, cu o suprafaţă de pămînt care alăturată celei pe care ţăranul o avea înainte de reformă, să solicite împreună, întreaga putere de muncă a familiei ţărăneşti împroprietărite. In al treilea rînd, decretul-lege 3911 viza în-
