Marisia - Maros Megyei Múzeum Évkönyve 6. (1976)

II. Istorie

17 LEGISLAŢIA AGRARĂ DIN TRANSILVANIA (I) 403 dreptului la împroprietărire în Transilvania47. O zi mai tîrziu, la 28 mai, aceiaşi au adus precizări în legătură cu scopul şi atribuţiunile comisiu­­nilor locale de reformă agrară în Transilvania48. Începînd din iunie-iulie 1920, Secţiunea Comitetului agrar de la Cluj va continua iniţiativele Co­mitetului Agrar Central, dînd o serie de instrucţiuni Comisiunilor de reformă agrară sau unor instituţii administrative şi de specialitate, che­mate să lucreze la pregătirea reformei agrare. Paralel cu aceste acţiuni au avut loc, în anul 1920, fie în dezbate­rile parlamentare, fie în preocupările guvernamentale sau ale presei, de diverse orientări, discuţii legate de reforma agrară, legate de legiuiri, menite a pune în aplicare reforma agrară. S-au făcut interpelări pentru a se cunoaşte motivele pentru care decretul lege nr. 3911/1919 nu era trecut prin parlamentul ţării49. S-a vorbit, apoi şi de întocmirea unei legi unice de reformă agrară pentru toate provinciile ţării50. Parlamentarii transilvăneni din partidul poporului au alcătuit în august 1920 proiectul unei noi legi de reformă agrară pentru Transilvania, iar C. Garoflid un anteproiect, în septembrie acelaşi an, ultimul apropiat de decretul-lege 3911/191951. Toate au rămas simple proiecte. Legea defi­nitivă de reformă agrară pentru Transilvania va fi supusă dezbaterilor parlamentare şi aprobate abia un an mai tîrziu, în 1921. Despre aceste proiecte, despre legile definitive de reformă agrară din 1921 în general în istoriografia noastră, mai veche şi mai nouă, s-a scris mult, pe măsura importanţei lor. Ne îngăduim şi noi un scurt popas asupra formelor de proprietate şi a categoriilor de proprietăţi preconi­zate mai ales de decretul-lege 3911/1919, dar şi de legea definitivă de reformă agrară pentru Transilvania din vara anului 192152. 47 Arh. St. Cluj, fond. D.A. dosar nr. 20/1920; Arh. St. Bistriţa-Năsăud, fond. Consilieratul Agricol al judeţului Bistriţa-Năsăud, dosar nr. 10/1920, f. 43. 48 Arh. St. Cluj, fond. cit., dosar 63/1920. p. 331—333; Arh. St. Bistriţa-Nă­săud, fond. cit., dosar 10/1920, f. 42; Arh. St. Braşov, fond. Serviciul agricol Bra­şov, dosar nr. 1/1918. 49 „Patria“ nr. 188 din 2 sept. 1920, p. 1; nr. 193 din 8 sept. 1920, p. 2. 50 „Dacia Traiană“ nr. 158 din septembrie 1920, p. 1. Reproducere din ziarul „Dimineaţa“. 51 Relaţii agrare şi mişcări ţărăneşti din România, 1908—1921, Bucureşti, Edi­tura Politică, 1967, p. 363. 52 Pentru conceptul de proprietate agrară a se vedea expunerile de motive la legile sau decretele legii de reforma agrară din anii 1918—1921; Lucrările edite cu­noscute ce tratează problema reformei agrare din 1921 şi presa din Transilvania: „Dacia Traiană“ nr. 56, 63, 64/1920; „Gazeta Poporului“ nr. 8/1919; „Glasul Liber­tăţii“ nr. 12/1920, „Cultura Poporului“ nr, 18, 20, 25, 28/1921; „înfrăţirea“ nr. 11/1920, 18/1921; „Patria“ nr. 18/1919, nr. 17, 41/1920, nr. 11, 28, 30, 51, 52, 69/1921; „Unirea“ nr. 18/1919; „Voinţa“ nr. 36/1920, nr. 34, 47, 51, 69, 90, 96, 134, 138Д921 etc. 26*

Next

/
Oldalképek
Tartalom