Marisia - Maros Megyei Múzeum Évkönyve 6. (1976)
I. Arheologie
82 VALENTIN VASILIEV 34 Transilvania în prima jumătate a secolului V î.e.n., adică aproximativ la un secol după infiltrarea ei. Acest fenomen la Băiţa este normal şi explicabil, pentru că el nu putea deveni sesizabil decit după trecerea mai multor decenii, adică în morminte de la sfîrşitul secolului VI, prima jumătate a secolului V î.e.n., cum sínt cele din această necropolă. Necropola de la Băiţa vine deci să confirme prin elementele sale, inclusiv din punct de vedere cronologic, o menţiune făcută în treacăt de Herodot (IV, 104), din care rezultă că pe la mijlocul secolului V î.e.n. — dată la care scria şi îşi făcea cunoscută opera Părintele istoriei — agatîrşii adoptaseră deja obiceiuri tracice, respectiv dacice locale, datorită cărora încep să se asemene cu populaţia autohtonă. Dacă necropola de la Băiţa arată faza avansată în care se afla procesul asimilării enclavei scitice din Transilvania în prima jumătate a secolului V î.e.n., descoperiri viitoare ar putea înfăţişa, eventual, finalizarea acestui proces. Dar, după părerea noastră, stadiul final al asimilării va fi greu de sesizat, deoarece acest ultim stadiu, presupunînd accelerarea fenomenului asimilării, va duce la dispariţia rapidă a ultimelor elemente ce au definit enclava scito-iranică în raport cu populaţie traco-dacică. Faptul că în Transilvania nu au apărut materiale sau morminte — ca atare definibile drept etnic scitice — care să poată fi datate după mijlocul secolului V î.e.n., arată că în etapa imediat următoare necropolei de la Băiţa, deci după mijlocul secolului V î.e.n., sciţii dispar ca entitate etno-culturală din provincia intracarpatică a României. In orice caz, materiale scitice tîrzii în Transilvania nu există. Ele apar însă la sud de Carpaţi, unde descoperiri de genul celor din tumulii de la Gurbăneşti (jud. Ilfov)101, databile pe la jumătatea secolului IV î.e.n. (ca şi alte descoperiri: cazane, obiecte de artă animalieră etc.) sínt de pus pe seama mişcării finale spre vest a sciţilor conduşi de Atheas, care, plecaţi din nordul Mării Negre datorită presiunii sarmatice, încearcă să pătrundă şi la sud de Dunăre. După înfrângerea lor de către Filip II, în anul 339, din rămăşiţele grupului condus de Atheas vor lua naştere acele efemere enclave scitice din vestul Pontului (Dobrogea), despre a căror existenţă ne amintesc moftedele emise de principii lor.102 * * * Revenim în final pentru un moment la situaţia din Transilvania. Confirmând infiltrarea unui grup scitic în Transilvania şi apoi asimilarea lui, 101 D. V. Rosetti, în Materiale, VI, 1959, pp. 795—796, 805—807. юз yezi у canarache, în SCIV, I, 1950, pp. 213—257; T. Gherasimov, în Izvestija—Varna, 9, 1953, pp. 53—61; L. I. Tarasiuk, în KS, 63, 1956, pp. 22—30.
