Marisia - Maros Megyei Múzeum Évkönyve 6. (1976)
I. Arheologie
33 NECROPOLA DE LA BÂIŢA 81 — Ocna Mureş". Materialul ceramic descoperit, caracteristic Hallstatt-ului tîrziu (păstrat în colecţia de preistorie a Muzeului din Cluj-Napoca), arată că necropola se datează în secolele VI—V î.e.n. (mai probabil în sec. V î.e.n.). Datorită lipsei documentaţiei săpăturilor, o datare mai strînsă nu este posibilă. Oricum însă, fie că datează din secolul VI, fie că e din secolul V î.e.n., această necropolă (oa şi celelalte morminte de incineraţie din Transilvania, datînd din perioada hallstattiană tîrzie99 100) are o importanţă cu totul deosebită, deoarece arată existenţa în Transilvania, în Hallstatt-ul tîrziu, a unui aspect cultural deosebit de cel scitic, aspect care, prin caracteristicile sale, anume incineraţia exclusivă în urne, ceramica, lipsa pieselor de metal scitice şi a ritualului specific scitic, nu poate fi atribuită decit populaţiei autohtone. Dacă preponderenţa incineraţiei în proporţie de 58y0 constituie un factor ce detaşează necropola de la Băiţa de celelalte necropole scitice din Transilvania (oare în marea lor majoritate sínt de înhumaţie exclusivă şi aparţin epocii arhaice), precum şi de necropolele scitice nord-pontice, acelaşi factor, adică incineraţia, apropie sensibil această necropolă de la Băiţa de mediul autohton traco-dacic. Deşi o seamă de aspecte caracteristic scitice (ritualul funerar, inventarul, existenţa mormintelor de înhumaţie) diferenţiază încă necropola de la Băiţa de mediul local, în schimb preponderenţa incineraţiei în această necropolă arată că acest fenomen nu putea fi decit rezultatul influenţei exercitate de populaţia autohtonă traco-dacică asupra rămăşiţelor enclavei scitoiranice din Transilvania (fireşte, această influenţă nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune şi posibilitatea unui amestec, mai ales în această fază). Păstrînd încă elemente caracteristice faciesului scitic din Transilvania, necropola de la Băiţa prezintă deci un aspect nou, esenţial, anume trecerea masivă la ritul incineraţiei, caracteristic pe teritoriul României numai populaţiei autohtone. Iar această preluare a ritului incineraţiei, împreună cu adoptarea motivisticii ornamentale geometrice, caracteristică populaţiei autohtone, a unor forme ceramice locale (ca şi fibulele aflate în morminte scitice, de ex. la Cipău, Simeria, Sf. Gheorghe, Gîmbaş etc., vezi pentru acestea p. 140 şi urm. a lucrării citate în nota 100) etc., care toate indică de facto un proces accentuat de trecere la forme de cultură specifice populaţiei autohtone, este dovada cea mai clară a stadiului avansat de tracizare în care se aflau rămăşiţele enclavei scito-iranice din 99 I. Kovács, op. cit., p. 257, n. 1. 100 Chendu Mare (com. Bălăuşeri, jud. Mureş), Cluj, Dobolii de Jos (com. Illeni, jud. Covasna), Iernut (jud. Mureş), Oradea—Salca, Tîrgu-Mureş; pentru toate aceste descoperiri, cu bibliografia respectivă, vezi I. H. Crisan, în Dacia, N.S., IX, 1965, pp. 134—138. 6 — Marisia voi. VI.
