Állami Gimnázium, Kolozsvár, 1941

37

porturile amicale, nevoile „strictu senso" sexuale dispar dela sine

— presupunând că avem de a face cu indivizi cu totul sănătoşi. Adolescentul trebue să ia o atitudine naturală faţă de problema sexualităţii. Iată idealismul pur — spune Ferriâre in cartea sa „Coéducation des sexes" — idealismul pozitiv, conştient, sănătos al adolescentului luminat, care nu-şi cheltueşte energiile pentru explorarea labirintului sexual şi nu stagnează în mlăştinile aberaţiunilor. Pe lângă aceasta, puterea instinctelor biologice poate fi pusă în slujba idealurilor superioare.

Cu privire la coeducaţie, confuziunea ideilor e cât se poate de complectă. Problema este învăluită de negura nesiguranţei şi ignoranţei subiectului. Aceasta explică o serie de prejudicii. Critici superficiali o consideră că simptoma maniei reformelor. înainte de a ne ocupa cu obiecţiunile mai serioase, se pune întrebarea s în ce constă c sducaţia propriuzisă şi ce se înţelege printr'o şcoală tir’x'ă ? Acestea din urmă sunt în cele mai multe cazuri creaţiuni oportuniste. Cauza oricărei confuziuni şi erori este ignoranţa caracterului eren- ţial al coeducaţiunii. Nu ajunge se procedăm la o simplă amestecare a sexelor, ci trebuie să facem educaţia instinctelor, care le domină. Dar în şcolile, unde copilele sunt nevoite să ia parte la învăţământul comun şi să se supună metodelor create pentru băeţi — nu se poate vorbi, în mod serios, de o coeducaţiune raţională, dar tot atât de puţin, de o coinstrucţiune simplă In aceste cazuri, nimen nu se îngrijorează de diferenţele ce există intre reacţiunile intelectuale diametral opuse ale celor două sexe.

Pe planul sentimental, de multe ori prejudiciile, ipocrizia împiedică formarea unei concepţii sănătoase şi iată-ne spectrul trist al aversităţilor, când raporturile dintre cele două sexe ce caracterizează printr'o nuanţă întristătoare de ironie şi observaţiuni rralicioase făcute la adresa sexului opus. Şi iată motivul pentru care Fourrier a luat o poziţie de aversitate faţă de coeducaţiune, in cartea sa inti tulată — foarte semnificativ — i „La coéducation des sexes, son im- moralité: son illégalíté". In schimb, e o constatare sigură, că în şco Iile conduse de mâini abile, cum sunt cele din Neuchâtel, Lausanne,

— institutul lui Dr. Decroly in Bruxelles, — „Maison des Petits" în Geneva şi institutul lui Langermann, in Darmstadt, armonia e perfectă, nu se remarcă nici o simptorcă inconvenabilă, simţul comunităţii acordă copilului oarecare conştiinţă a datoriei faţă de sexul opus, deşi coeducaţia propriuzisă nu intervine în mod pozitiv, copilul ne fiind influenţat de mediul social plin de prejudicii.

Din nefericire, nu avem nici locul şi nici spaţiul necesar să ne ocupăm pe lung şi lat cu distribuirea geografică a coeducaţiunii. Remarcăm însă, in paranteză că in Statele Unite regimul coeduca-