Szilágyi Mária - Németh Ferenc: Bánáti sorsok az első világháborúban. Fábián Ernő és Bayer Irén hagyatéka nyomán (Temesvár, 2017)
• SZILAGYI Mária /NEMETH Ferenc • ceea ce subliniază funcţia sa de documentare semnificativă. în acelaşi timp, fotografia a fost şi un instrument al propagandei de război, mai ales în ceea ce priveşte fotografiile de presă.83 De obicei, aceste fotografii au documentat succesele şi victoriile, partea mai plăcută a vieţii de război, oferind astfel suport moral celor rămaşi acasă. Mai nou, un rol foarte important al fotografiilor în perioada Primul Război Mondial a fost reunirea virtuală a familiilor: „S-au fotografiat împreună, toată familia, înainte ca tatăl, fiul sau fratele să pornească spre câmpul de luptă. Soldatului plecat departe i-au trimis fotografiile celor de acasă, iar soţul, tatăl, fratele aflat la front le-a trimis în schimb propria fotografie, singur sau împreună cu camarazi.”84 Fotografiile în uniformă militară ale rudelor apropiate erau ca un obiect de cult al familiilor - relicve preţioase păstrate cu grijă. Deseori aceste fotografii au rămas - împreună cu scrisorile păstrate - singurele amintiri ale unor cariere distruse, ajunse la un sfârşit tragic. Pe de altă parte - pe lângă scrisorile primite de acasă - fotografiile rudelor apropiate erau singurele puncte de sprijin intelectual, singurele speranţe ale soldaţilor care stateau ghemuiţi în tranşee luni în şir. îi putem vedea pe fotografii făcute în aer liber sau în studiouri, soldaţi amestecaţi cu civili, taţi de familie în uniformă, sosiţi acasă pentru concediu, împreună cu copiii şi soţiile. Toate acestea ne sugerează simbolic, ceea ce dovedesc şi fotografiile, cât de gravă era întrepătrunderea războiului cu viaţa civilă de zi cu zi, cât de brutal a distrus liniştea familiilor, aducând o senzaţie de incertitudine prelungită. Fotografia a fost, în mod evident, instrumentul care a reuşit să ajute la depăşirea „suferinţei distanţei”. Dömötör István subliniază pe bună dreptate în 1915: „Mai mult sau mai puţin, pe câmpul de luptă fiecare om a fost însoţit de căminul său, care păşea în urma lui ca o barjă invizibilă şi iluzorie, şi nu doar amintirile lirice, referitoare la legăturile familiale, ci şi cele referitoare la ocupaţia, la viaţa profesională abandonată.”85 Fotografii şi pictorii care au activat pe front sunt greu de încadrat: au fost mulţi şi de multe tipuri. în „războiul tranşeelor”, cum acesta a fost denumit, mulţi au fotografiat, din diferite motivaţii. Fotografii de război au fotografiat din oficiu, pe baza unor instrucţiuni de serviciu concrete; corespondenţii de război şi fotoreporterii lucrau pentru presă, sub supravegherea Sediului Central de Presă; fotografii amatori, mobilizaţi în calitate de soldaţi - de obicei ofiţeri - au făcut înregistrări pentru plăcerea proprie şi a camarazilor mai apropiaţi. în categoria graficienilor au existat graficieni pentru ziare - ale căror lucrări au completat materialul fotografilor de presă -, graficieni militari - care trebuiau să execute diferite sarcini militare bine definite - şi graficieni amatori talentaţi - soldaţi -, care s-au împrietenit cu caietul de schiţe din propria plăcere şi pentru încântarea familiilor lor. La fel şi pictorii de război erau de cel puţin două feluri: pictorii de război profesionişti, care lucrau sub supaveghere militară şi pictori amatori talentaţi, retraşi în tranşee. Şi aici încă nu se termină enumerarea: pe câmpurile de 83 Idem. 84 Idem. 85 Dömötör István: Artişti maghiari pe câmpul de luptă. Zádor István pe front. In Artă, 1915 nr. 1 1-48. C 36 >
