Szilágyi Mária - Németh Ferenc: Bánáti sorsok az első világháborúban. Fábián Ernő és Bayer Irén hagyatéka nyomán (Temesvár, 2017)

• SZILÁGYI Mária/NÉMETH Ferenc •

Domnişoara noastră în sfârşit s-a dus cu rana ei în Colomeea, a fost o persoană odioasă, mă bucur că am scăpat de ea. Spre seară sunt foarte obosit, şi răceala mă face aşa fără vlagă, se pare că se va transforma în gripă. (...) La 8:30 mă duc la culcare în adapost. Somn nemaipomenit de liniştit şi fericit.

6 iunie. Marţi. (...) Mă trezesc în jurul orei 2 la zgomotul puternic al focurilor de tun, ruşii trag cu forţă în sat cu şrapnele. între timp începe atacul la nord de noi, cu o vehemenţă groaznică. Atacă în şaisprezece-şaptesprezece rânduri, inutil însă pentru că abia poate ajunge până la sârme şi suferă pierderi teribile. Totuşi atacă şi atacă din nou, până la urmă reuşesc să ne împingă frontul şi să pătrundă în poziţiile noastre, dar îi respingem în scurt timp, capturând mulţi prizonieri. Mai sunt înăuntru doar pe o mică porţiune (...) Mă îmbrac, nu am vizită la pacienţi, merg la Baon Diiliky unde Biedermann ţine vizita medicală. Dimineaţa trece cu împachetarea bagajelor, suntem pregătiţi pentru cel mai rău caz. (...) încă mai sper că rămânem locului, ar fi o lovitură teribilă dacă ar trebui să părăsim acesta adăpost frumos al nostru pentru o locaţie Dumnezeu ştie cât de rea. Mişcări de trupe şi de artilerie permanente în spatele frontului. Mulţi rezervişti sunt duşi la porţiunea împinsă de către ruşi, suntem într-o stare de spirit foarte apăsătoare, totuşi încă mai sper că nu ne pot alunga. Ruşii atacă frontul nostru pe o porţiune de 350 kilometri dar, cu excepţia unor succese parţiale minore, au suferit pierderi grave. Sper ca acest rezultat să se menţină şi în continuare. Mă culc în cea mai mare incertitudine, deoarece aveam totul împachetat, iar azi nu am putut să-i scriu îngerului mele drag. Toată ziua stau lângă telefon, pe care am cerut să mi-l aducă jos în adapost, pentru că am devenit şi eu locuitor indigen. La 9 mă culc cu o durere de cap teribilă, în zgomotul oribil şi neîncetat al tunurilor noastre, iar în curând mă cuprinde un somn binefăcător.

10 iunie. Sâmbătă. Mă scol la 6, la opt vizita la pacienţi, apoi mă interesez să-mi fac rost de un cal. La 10 mă duc călare pe calul domnului la Piotrowo. într-adevăr sunt trei femei cu tifos, două dintre ele deja muribunde71, pe cea de-a treia o transferăm la Oksorv. Facem tot ce ne stă în putinţă. (...)

16 iunie. Vineri. (...) Pierdem timpul până la 10 cu vizita, apoi mergem să vedem care sunt noutăţile. Nu se aude nimic, pentru că înaintea frontului domină o linişte totală. La 11 ajung înapoi acasa şi am o bucurie

La locul lui de cazare ca medic militar în tabără

71 Pe moarte

Í 30 >