Kovách Géza: A Bánság demográfiai és gazdasági fejlődése 1716-1848 - Dél-Alföldi évszázadok 11. (Szeged,1998)
EVOLUTIA DEMOGRAFICÁ A BANATULUI ÍNTRE 1716-1848
evident la Timişoara, Vârşeţ, Panciova, Lugoj, Becicherecul Mare, Kikinda, Ciacova. In rest meşteşugarii au format bresle mixte, în care s-au încadrat toţi meşteşugarii din comună. Terenul cel mai lărgit al activităţii comerciale a fost târgul, cele mai vestite fiind în Timişoara, Lugoj, Vârşeţ, Ciacova, Törökbecse, Sânicolaul Mare, Periam, Cenad, etc. Unele centre erau vestite pentru anumite produse, ca de pildă Törökbecse pentru cereale, Ciacova pentru animale, Lipova pentru lemne, Vârşeţ pentru vin. Este caracteristic faptul, că pe tot teritoriul Ungariei din animalele aduse la târguri 42% s-au concentrat pe judeţele Timiş, Torontal şi Arad. Nogoţul la începutul secolului al XVIII-lea era în mână grecilor, armenilor, macedonilor, care pe rând au format aşa numite societăţi comerciale orientale, la Timişoara încă în 1723, apoi la Vârşeţ, Becicherecul Mare şi Panciova. în timpul lui Iosif al II-lea câştigă teren şi evreii, apoi paralel cu creşterea numărului negustorilor germani, sârbi, români, maghiari se vor forma bresle comerciale. Numărul negustorilor evident, era mai considerabil la oraşe: la Timişoara 184, la Vârşeţ 231, la Becicherecul Mare 115, la Ciacova 51, la Kikinda 47, la Lipova 36, la Törökbecse 91, etc. Negustorii practicau comerţ cu cereale, animale, lână, piele şi seu, textiliene, lemne, vin, etc. Până la 1780 întregul Banat era proprietatea erariului. Erariul nu se străduia să formeze alodii, recurgea la arenzi. O bună parte a venitului se baza pe dările ţărănimii (răscumpărarea robotelor, dijmei, arendarea morilor, cărciumelor, măcelăriilor, şi a pământurilor contractuale). Drept urmare Maria Tereza deja în 1758 a ridicat posibilitatea instrăinirii domeniilor erariale. Practic vânzările au început doar după urbariul din 1780. Potrivit legilor feudale ungare însă doar nobilii aveau drept să-şi cumpere domenii. Erariul din această cauză, paralel cu instrăinirile, le-a obligat pe cumpărători să-şi obţină şi privilegiul nobiliar. La început ofertele nu erau prea numeroase. Deşi datele vorbesc despre multe oferte şi vânzări, până în 1790 numărul cumpărătorilor nu era prea numeros. Doar în 1790 s-a hotârît vânzarea a 95 localităţi şi 3 predii. în 1797 au fixat definitiv criteriile evaluărilor, la baza cărora stătea venitul urbarial şi nivelul gospodăriilor alodiale (în general fiind sub contract). întrucât războaiele napoleoniene au contribuit la diminuarea bilanţului financiar al imperiului, începând de 1797 erariul a forţat tot mai mult vânzările. Noii cumpărători proveneau din rândul burgheziei îmbogăţite în timpul războaielor. Din punct de vedere etnic erau foarte amestecaţi: armeni, sârbi, germani, macedoromâni, italieni, etc. întrucât toţi au procurat şi privilegiul nobiliar, din ei se va forma noua nobilime comitatensă din Banat, problema cărora a fost studiată de Lendvai Miklós, şi Borovszky Samu. Lucrarea caută să prezintă aproape exhaustiv pe aceşti noi moşieri, deşi din cauza datelor contradictorii nu se poate clarifica în mod sigur, care au cumpărat şi au şi păstrat în mod real noile lor moşii. Noii moşieri beneficiind şi de bani pentru modernizarea domeniilor au învestit sume mari în a forma într-adevăr moşii capitaliste, producătoare de marfă.
