Zepeczaner Jenő et al. (szerk.): Fizionomia etnică şi confesională fluctuantă a regiunii carpato-balcanice şi a Transilvaniei - Múzeumi füzetek 14. (Székelyudvarhely, 1996)
Árpád E. Varga: Despre numărul maghiarilor din Transilvania
naţionalitate şi cu altă limbă maternă”, atunci am ajunge la totalul tuturor celor care aparţin etniei respective după .naţionalitate sau limbă maternă”. Această valoare — imaginară — a fost, în cazul populaţiei maghiare, de 1.676.416 în 1956, de 1.667.206 în 1966 şi de 1.762.915 în 1977. Acest procedeu, valabil din punct de vedere logic, ar trebui repetat desigur în cazul tuturor etniilor. în acest fel — ţinînd seama de interferenţe, care sporesc în substanţa lor cifrele în cazul tuturor etniilor —, am ajunge la o valoare esenţialmente superioară totalului populaţiei ţării. Această diferenţă (totalul la nivel naţional al cifrelor — socotite pe fiecare etnie — al celor de naţionalitate şi cu limbă maternă diferite) a fost în 1956 de 346.660, în 1966 de 177.803, iar în 1977 de 318.200. La întrebarea pusă de atîtea ori referitoare la cîţi maghiari (români etc.) există, se poate, fireşte, răspunde şi în acest fel. Cu siguranţă că cifra — totalizatoare — cea mai mare dintre valorile posibile „sună” mai bine. Analizînd criticile celeilalte părţi, critici care despică firul în patru, întâlnim deseori atât de partea română, cât şi de partea maghiară estimări ce folosesc această metodă. Specialişti „care întorc socotelile pe toate feţele” — în ce-i priveşte, oameni de bună-credinţă —, în dorinţa de a demonstra existenţa unei proporţii cît mal mari a propriei etnii, de cele mai multe ori ocultează sau evidenţiază in mod exagerat unele caracteristici ale identităţii naţionale. în mod firesc, aceasta duce la un rezultat dintre cele mai favorabile pentru grupul etnic respectiv. Să nu uităm însă că acest mod de a prezenta lucrurile e statistic irelevant, valorile obţinute în acest fel neputînd înlocui datele fundamentale, clădite pe criteriile general acceptate de statistica naţionalităţilor, adică datelor de bază referitoare la naţionalităţi şi limba maternă. Acest procedeu, şi mai ales modul lui de aplicare consacrat oficial (aşa cum a fost uzitat de Oficiul de Statistică din Bucureşti la stabilirea numărului de români în volumul cuprinzînd datele recensămîntului pe anul 1977) e incalificabil din punct de vedere ştiinţific, făcînd parte din instrumentarul statisticii agresive” motivate politic. Conexiunile latente existente în raporturile interetnice, care unesc prin mii de fire unele naţionalităţi, nu pot fi puse în lumină decît de tabele corelative elaborate în procesul prelucrării datelor brute. Acestea mai trebuie aşteptate, dar anumite semne ne oferă de pe acum posibilitatea să observăm că încă de la nivelul cifrelor etnice brute înregistrate de ultimul recensămînt se va putea pune în 68
