Zepeczaner Jenő et al. (szerk.): Fizionomia etnică şi confesională fluctuantă a regiunii carpato-balcanice şi a Transilvaniei - Múzeumi füzetek 14. (Székelyudvarhely, 1996)
Dr. Károly Kocsis: Configuraţia etnică şi confesională a regiunii carapto-balcanice
sub cea a Serbiei, teritoriul numit azi Voivodina, apoi Bosnia-Herţegovina, Croaţia, Slovenia; sub cea a României, Transilvania în înţelesul mai larg de azi). Ca urmare a situaţiei de mai sus (anexarea unor teritorii cu structuri culturale şi economice diferite, locuite de minorităţi naţionale de sute de mii-milioane de membri), România, Serbia (oficial, Regatul Sîrbilor, Croaţilor şi Slovenilor) şi Cehoslovacia, ale căror suprafeţe sporiseră deosebit de mult, şi-au asumat sarcini copleşitoare, în zonele lor de graniţă acumulîndu-se tensiuni a căror rezolvare — ca urmare a dorinţei lor istoriceşte întârziate de omogenizare naţională — n-a reuşit nici pînă azi. La sfîrşitul primului război mondial, în statele regiunii carpato-balcanice s-a trecut aproape peste tot la recensămîntul populaţiei (1920-1923). Conform acestora, populaţia totală a regiunii a depăşit 44 milioane (tabelele 1, 2). Cele mai mari două naţiuni de pe teritoriul avut în vedere erau românii (12,3 milioane, 27,9%) şi ungurii (9,8 milioane, 22,1%). Urmau, în ordine, sîrbii-muntenegrinii (4,8 milioane), bulgarii (4,2 milioane), croaţii (2,9 milioane) şi slovacii-cehii (2,3 milioane). în regiunile analizate, proporţia populaţiei majoritare în raport cu totalul populaţiei atingea 77,9%, cea a etniei dominante fiind de doar 68,3% (tabelul 3). Contradicţia aparentă dintre aceste două date provine din faptul că, în unele regiuni, populaţia majoritară şi etnia dominantă nu se suprapuneau (de exemplu, Macedonia: macedoneni/sîrbi; Croaţia: croaţi/sîrbi; Slovacia: slovaci/cehi; Ucraina Subcarpatică: ruteni/cehi). în 1920, proporţia ca minorităţi naţionale a albanezilor (37,4%), maghiarilor (27%) şi a macedonenilor (22%) era deosebit de mare. Considerabilă era proporţia slovacilor ce trăiau în afara Slovaciei (13,4%), a sîrbilor rămaşi în afara regiunilor cu o populaţie sîrbească preponderentă (14,2%), a croaţilor din afara Croaţiei, Bosniei-Herţegovina (17%). în acelaşi timp, proporţia bulgarilor şi a românilor (4,3/2,7%) ce trăiau ca minorităţi naţionale era mică (tabelul 4). Cele mai omogene regiuni din punct de vedere etnic (peste 80%) erau considerate România de Sud şi Est, Macedonia, Ungaria şi Serbia Centrală (tabe 11 5). în şapte regiuni (Transilvania, Macedonia, Kosovo, Croaţia, Republica Moldova, Ucraina Subcarpatică, Slovacia) însă, proporţia populaţiei majoritare era destul de scăzută (între 57 şi 68%. în ce priveşte Voivodina şi Bosnia-Herţegovina, pe teritoriul acestora se constată o proporţie echilibrată între trei naţionalităţi (sîrbi — maghiari — germani; sîrbi — bosniaci — croaţi) (tabelul 1.). 16
