Zepeczaner Jenő et al. (szerk.): Fizionomia etnică şi confesională fluctuantă a regiunii carpato-balcanice şi a Transilvaniei - Múzeumi füzetek 14. (Székelyudvarhely, 1996)
Dr. Károly Kocsis: Configuraţia etnică şi confesională a regiunii carapto-balcanice
popoarelor balcanice (mai ales a sîrbilor şi românilor), nu a fost şi hotar lingvistic, în decursul celor 160 de ani a devenit un hotar cultural-geografic ce dăinuie mai mult sau mai puţin pînă azi. Pe teritoriile depopulate din părţile centrală şi sudică ale Ungariei care, după încetarea dominaţiei turceşti, au trecut sub stăpînire habsburgică, a început, în cursul secolului al XVIII-lea, colonizarea organizată şi popularea spontană cu mase de sute de mii de germani, sîrbi, slovaci, români, ucraineni, aduşi sau veniţi mai ales din Germania, Serbia şi teritoriile periferice ale regatului Ungariei. Ca rezultat al acestei colonizări de proporţii, jumătatea de sud a Ungariei de azi, Voivodina actuală, Banatul românesc de azi şi partea de răsărit (Slavonia) a Croaţiei actuale au devenit teritoriul cel meii compozit din punct de vedere etnic al Europei, unde pot fi întîlnite toate neamurile Europei Centrale şi sud-estice. Timp de peste un veac şi jumătate, ca urmare a ocupaţiei turceşti, a pustiirilor provocate de războaie (care i-au afectat mai cu seamă pe unguri şi croaţi, două popoare-tampon aşezate la răscrucea dintre lumile creştină şi musulmană) şi a colonizărilor şi imigrărilor ce au urmat, proporţia populaţiei maghiare în bazinul carpatic a scăzut de la 80% la sfîrşitul veacului al XV-lea la 29% în 1787 (Jăszi O., 1912). La începutul secolului al XIX-lea, o dată cu anexarea, în 1812, a părţii de răsărit (Basarabia) a Moldovei, imperiul ţarist a devenit un factor de putere şi principalul sprijin al micilor popoare ce luptau pentru libertate împotriva turcilor. Cu ajutorul acestuia, în 1878, Serbia, România şi Bulgaria şi-au cîştigat independenţa, rămînînd sub dominaţia turcească doar teritoriile cele mai islamizate din sudul Balcanilor (Tracia, Macedonia, Albania, sangeacul Növi Pazar etc.). E perioada în care Bosnia-Herţegovina ajunge sub ocupaţie austro-ungară. în 1913 însă, Albania, care urmărise cele două războaie balcanice, îşi cîştigă şi ea independenţa, iar Serbia, Grecia, Bulgaria, respectiv Muntenegru îşi împart între ele ceea ce mai rămăsese din posesiunile balcanice ale imperiului otoman, împărţirea Balcanilor ce a urmat prăbuşirii imperiului c oman a semănat germenii a numeroase conflicte de durată, legate, în primul rînd, de dreptul de proprietate asupra Traciei, Macedoniei şi Bosniei-Herţegovina. Micile state balcanice, relativ eterogene etnic, eliberate de sub dominaţia turcească multiseculară, precum şi croaţii, slovenii, cehii au ridicat reciproc pretenţii asupra teritoriilor locuite de ceilalţi, ca şi 14
