Gergely András: Istoria Ungariei - Múzeumi füzetek 7. (Székelyudvarhely, 1993)

IX. Epoca dualismului

IX. EPOCA DUALISMULUI (1867-1918)

CONSTITUIREA STATULUI BURGHEZ

încă din momentul înfiripării sale, dualismul, acest sistem bipolar, s-a aflat în centrul unor aprige controverse. Adepţii lui considerau că este o soluţie care a creat un sistem de relaţii consolidate, menite să asigure fiinţa statală a Ungariei chiar în cazul eventualei dezmembrări. în schimb adversarii săi consecvenţi prevesteau că, datorită politicii maghiare ajunsă în situaţia de susţinător al imperiului, Ungaria s-ar prăbuşi odată cu dezintegrarea acestuia — de pildă Kossuth în celebra SCRISOARE A CASSANDREI, din mai 1867. Dualismul avea destui păgubaşi şi adversari unguri, situaţie reflectată şi în parlamentul maghiar al epocii. Printre adepţii dualismului găsim conservatori şi liberali, menţinuţi în aceeaşi tabără de dorinţa protejării acestui compromis. Eterogenă era şi gruparea adversarilor, care considerau necesară mai presus de toate anularea ori modificarea pactului, de pildă prin realizarea uniunii personale. Prin urmare, configuraţia parlamentului în materie de partide era determinată de “şaişeptişti” — adepţii dualismului — şi de “paşoptişti” — adversarii acestuia — însă, atâta vreme cât exista dualismul, aceste grupări nu s-au putut închega în formaţii antagoniste ce-i drept, dar deopotrivă capabile de a forma guvern. Viaţa parlamentară deformată a Ungariei reflecta doar poziţia forţelor politice maghiare — inadecvat, desigur, datorită samavolniciilor si fraudelor electorale —, căci naţionalităţile, excluse aproape complet din parlament în urma censului electoral, s-au văzut nevoite să adopte calea pasivităţii. Datorită înainte de toate asimilării evreilor şi a germanilor de la oraşe, respectiv a emigrării masive a diferitelor naţionalităţi, ponderea numerică a populaţiei maghiare a crescut treptat, ajungând la cumpăna secolelor (fără

96