Gergely András: Istoria Ungariei - Múzeumi füzetek 7. (Székelyudvarhely, 1993)
VIII. Epoca absolutismului
CRIZA ABSOLUTISMULUI Criza regimului Bach a fost dezlănţuită de un ameninţător faliment financiar, agravat prin eşecul militar al imperiului (1859). Era vremea când regatul Sardiniei, în alianţă cu Napoleon al III-lea, împăratul Franţei, a pornit un război de recucerire a teritoriilor italiene aflate sub stăpânire habsburgică. Războiul a activizat emigraţia maghiară. S-a creat un guvern provizoriu: Directoratul Naţional Maghiar, cu participarea lui Kossuth Lajos, Teleki László şi Klapka György. Contând pe alianţa premierului Sardinian Cavour, emigraţia ar fi dorit ca războiul să se extindă şi pe teritoriul Ungariei, unde trupele intervenţioniste să fie susţinute de o insurecţie. Napoleon al III-lea însă, în ciuda victoriilor sale, a încheiat un armistiţiu neaşteptat, urmat de pace, spulberând astfel speranţele nemijlocite ale ungurilor. S-a învederat însă criza absolutismului. în Ungaria nu se mai putea percepe impozitul; ţara deveni practic imposibil de guvernat. Bach fu demis, monarhul dând cârma ţării în mâinile conservatorilor maghiari, care făgăduiau să pacifice ţara (Diploma din Octombrie, -1860). în atmosfera politică revitalizată adepţii şi susţinătorii emigraţiei au respins de la bun început Diploma din Octombrie, pe aceeaşi poziţie situându-se în curând şi anturajul politic al lui Deák Ferenc: nu erau dispuşi să trateze şi şă ajungă eventual la un compromis pe baza Diplomei, ci doar pe temeiul legilor din 1848. Conservatorii au semănat vânt şi.au cules furtună. Curând, monarhul Franz Josef s-a şi debarasat de ei: în februarie 1861 el a modificat regimul instaurat doar de câteva luni, introducând măsuri ce favorizau burghezia de orientare constituţională austro-germană (Patenta din Februarie). A fost convocată dieta Ungariei, pentru a consimţi la soluţia impusă de monarh. Adepţii emigraţiei au refuzat până şi posibilitatea compromisului, dorind doar ca dieta să aducă o hotărâre (Partidul de Decizie). în viziunea lor, scopul final era deci independenţa deplină. Conducătorul acestei grupări era Teleki László, arestat în străinătate, apoi graţiat, şi revenit în viaţa politică internă. Statul major al Partidului Majoritar nu era însă întru totul de acord cu ideile 92
