Gergely András: Istoria Ungariei - Múzeumi füzetek 7. (Székelyudvarhely, 1993)

VI. Criza feudalismului şi epoca reformelor

din cadrul păturilor neprivilegiate. Dirijarea organizării şi-a asumat-o călugărul Martinovics Ignác, un bărbat cu minte luminată şi gândire progresistă, dar nu lipsit de ambiţii personale. Considerând în mod just, că în Ungaria o transformare burgheză radicală nu are bază socială suficientă, el a creat o organizaţie dublă. în cea cu caracter mai larg a grupat nobilimea cu înclinaţii reformiste. Societatea Reformatorilor şi-a propus drept obiectiv principal redobândirea neatârnării Ungariei, asociindu-i reforme burgheze moderate. în Ungaria independentă privilegiile nobiliare urmau să rămână valabile, dar ţăranii deveneu arendaşi liberi, tot ei urmând să aleagă şi tabula inferioară a dietei. Cealalaltă organizaţie, cu un caracter mai restrâns, primi numele de Societatea Libertăţii şi Egalităţii, scopul ei fiind transformarea democratică burgheză consecventă. Aici lipsea însă programul concret şi detailat al realizării. Puterea dorea s-o dobândească printr-o insurecţie armată, Martinovics reuşind să convingă pe mulţi de şansele reale ale unei asemenea încercări, căci invoca un sprijin francez concret, însă fără să aibă vreun temei real.

Activitatea organizatorică începută în 1794 a durat aproximativ trei luni, şi a mobilizat — prin copierea şi difuzarea programului mişcării — câteva sute de oameni. Cum în Ungaria nu exista poliţie de stat, conspiraţia a fost descoperită doar prin faptul că s-a depistat o acţiune de la Viena. Arestat, Martinovics a făcut o mărturisire amănunţită în faţa autorităţilor. Au fost deferiţi tribunalului, sub acuzaţia de lezmajestate, 53 de persoane. Dezbaterile desfăşurate fără respectarea formalităţilor juridice, şi lezând chiar legile, au rezultat condamnări grave: alături de Martinovics au fost executaţi şi cei patru directori ai societăţii: contele Sigray Jakab, Hajnóczy József, Szentmarjay Ferenc şi Laczkovics János, precum şi doi tineri juraţi, Őz Pál şi Szolartsik Sándor, fideli până la capăt principiilor adoptate. Celelalte condamnări la moarte au fost ulterior preschimbate,în detenţiune. “Aveau nevoie de un exemplu, ca să înspăimânte ţara” — consemnează foarte just Kazinczy Ferenc, condamnat şi el la închisoare. La Viena a triumfat idea potrivit căreia manifestarea intenţiei de a produce transformări sau încurajarea reformiştilor duce în ultimă analiză la

74