Gergely András: Istoria Ungariei - Múzeumi füzetek 7. (Székelyudvarhely, 1993)
VI. Criza feudalismului şi epoca reformelor
respectiv lărgirea constituţiei — adică a puterii şi privilegiilor politice ale nobilimii. Au fost puţini — dar au existat totuşi! — cei preocupaţi de necesitatea revitalizării economiei; şi mai redus fiind numărul celor care preconizau — măcar sub forma unor înlesniri — îmbunătăţirea situaţiei iobagilor. Pe lângă diversitatea de tactici şi programe, dezbinarea nobilimii preocupate de politică se agrava prin diferenţierea ei internă pe pături, care genera interese divergente. Nobilimea de rând încerca pentru prima dată, de câteva secole încoace, să dobândească un rol hegemonie printre privilegiaţi. Au apărut zeci de proiecte şi volante politice. Adepţii lui Iosif al II-lea insistau pentru continuarea reformelor; conservatorii doreau o îngheţare a vieţii politice; protestanţii revendicau remedierea doleanţelor proprii; orăşenii, instigaţi pe ascuns de către suveran, solicitau o pondere mai mare în viaţa politică a ţării. Din multitudinea tendinţelor contrarii s-a născut un compromis specific: dieta, în loc de a decide, sau măcar de a dezbate în merit problemele, a ales nouă comisii, cu scopul ca acestea să întocmească propuneri de reforme, , care să fie discutate si votate în dieta următoare. Comisiile si-au > > început activitatea, dând rezultate de o importanţă deosebită sub aspectul istoriei ideilor. Au analizat situaţia ţării şi au făcut propuneri cât se poate de practice, demne de toată atenţia, în domeniul juridic, economic şi cultural. Dezbaterea propunerilor în dietă nu a mai avut însă loc. Francisc I. (1792-1835), ajuns pe tron în urma morţii neaşteptate a lui Leopold al II-lea, era împotriva oricărei schimbări, iar în condiţiile războaielor napoleoniene izbucnite între timp, nobilimea însăşi a considerat că nu e momentul să se procedeze la reforme. Curtea respecta prevederile constituţiei nobiliare şi recepta doleanţele stărilor, chiar soluţionându-le când şi când. Aripa reformistă a nobilimii nu mai putea conta pe posibilitatea de a-şi impune propunerile în dietă şi nici din partea domnitorului nu avea la ce să se aştepte. în consecinţă, ghidându-se după exemplul revoluţionarilor francezi, şi sperând în ajutorul lor, a început să se organizeze în secret. Modelul ei era organismul francmasonic. Au fondat o societate secretă care accepta în rândurile sale şi elemente 73
