Gergely András: Istoria Ungariei - Múzeumi füzetek 7. (Székelyudvarhely, 1993)
V. Epoca feudalismului târziu
ungare aveau cale liberă către Austria, dar exportul lor în afara imperiului a devenit dificil. în esenţă, mărfurile industriale puteau pătrunde nelimitat în Ungaria, dar numai din sau prin provinciile ereditare. Acest sistem vamal, devenit şi mai sever începând din 1775, a rămas valabil într-o formă practic neschimbată până la 1848, frânând în mod evident progresul economiei ungare. Contemporanii acuzau curtea că condamnă Ungaria la o “stare colonială” — aluzie la statutul de colonii al posesiunilor engleze din America şi la năzuinţele lor de emancipare. Majoritatea nobilimii maghiare, aristocraţi şi nobili de rând deopotrivă, au respectat pactul încheiat cu curtea. Atunci când Maria Tereza (1740-1780) a urcat pe tron drept moştenitor pe linie feminină şi domnia ei a fost contestată de majoritatea puterilor europene, nobilimea şi-a oferit “viaţa şi sîngele” (Vitám et sangvinem) ca s-o apere (războiul de succesiune austriac, 1740-1748; războiul de şapte ani, 1756-1763). Teatrele de operaţiuni s-au situat de această dată în afara Ungariei. în secolul al XVIII-lea ţara — pentru prima dată după sute de ani — s-a bucurat de câteva decenii paşnice şi calme, care i-au permis să facă mari paşi înainte. Populaţia a crescut nu numai numeric, ci a cunoscut şi prosperitatea. A crescut longevitatea; şcolarizarea a devenit mai rentabilă; societatea solicita tot mai mulţi oameni cultivaţi şi tot mai multe funcţii intelectuale. Ideile iluminismului au stârnit ecou şi în Ungaria. Paralel cu absolutismul luminat al curţii s-a impus şi curentul politic al stărilor luminate, care doreau si ele anumite schimbări. > Absolutismul luminat nu-şi propunea realizarea unor idealuri abstracte, ci dorea să-şi sporească ponderea puterii, folosindu-se de programul de modernizare aflat la îndemână, spre a-şi ataşa statele est-europene, mai înapoiate. Condiţia preliminară pentru întărirea puterii de stat era sporul încasărilor provenite din impozite, iar acestui spor îi impunea limite capacitatea de plată a “mizerei plebe contribuabile” (misera plebs contribuens) până atunci neluată în considerare de către politică. Suveranul era deci interesat în limitarea exploatării feudale, mai ales că mişcările şi răscoalele ţărăneşti 68
