Gergely András: Istoria Ungariei - Múzeumi füzetek 7. (Székelyudvarhely, 1993)

V. Epoca feudalismului târziu

V EPOCA FEUDALISMULUI TÂRZIU (1686-1790)

Anii lungi ai războaielor de recucerire au pustiit din nou ţara de la un capăt la altul. Oraşele ruinate s-au depopulat, norodul satelor a fost decimat, şeptelul s-a nimicit, iar în lipsa unei puteri statale ferme, dreptate făceau prin forţa armelor căpeteniile de mercenari şi kuruţii lui Thököly. împăratul i-a izgonit pe turci, sprijinit de forţe provenite în marea lor majoritate din afara Ungariei; ba mai mult: turcii şi-au găsit aliaţi unguri în grupul lui Thököly. Sosise în sfârşit timpul când teoria absolutistă a “drepturilor date pe apa sâmbetei” putea fi completată prin cucerire şi dreptul armelor; cu alte cuvinte: întreaga Ungarie a fost cucerită de suveran prin forţa armelor, şi deci este o provincie a sa unde poate dispune după propriul său plac. Prima lecţie despre noua ordine a dat-o generalul Caraffa cu masacrul din primăvara anului 1687 de la Eperjes (Preşov): întemniţând şi schingiuind cetăţenii care opuseseră rezistenţă şi dând pe mâna călăului 24 de oameni nevinovaţi.

în toamna anului 1687 suveranul a convocat totuşi dieta: părea mai simplu să le impună stărilor acceptarea regimului absolutist. Timorate şi corupte, stările au plecat capul în faţa propunerilor împăratului: au renunţat la dreptul liberei alegeri a regelui, au acceptat transformarea Ungariei în regat ereditar, au abrogat clauza de rezistenţă a Bulei de Aur, au limitat libertatea religioasă a protestanţilor.

Principiile de bază ale noului guvernământ le-a elaborat arhiepiscopul de Esztergom, Kollonichs Lipót; proiectul se poate rezuma — fără exagerare — în următoarele: Ungaria trebuie să devină cerşetoare, catolică şi germană. Incapacitatea curţii, respectiv opoziţia stărilor a zădărnicit executarea consecventă a acestor planuri, în teritoriile proaspăt recucerite posesorul îşi putea redobândi domeniul doar dovedindu-şi drepturile de proprietate, şi achitând

58